Eturia iti propune o experienta eleganta si autentica in inima Toscanei, unde vei admira peisaje greu de descris in cuvinte si orasele cu un aer pregnant renascentist si vei putea degusta delicioase preparate locale, dar si renumitele vinuri toscane. Povestea calatoriei tale va incepe in Pisa si Lucca, apoi vei explora Florenta, vei face o incursiune in Chianti, cea mai renumita zona viticola din Italia, vei descoperi Siena, Pienza, Montepulciano sau Montalcino. Drumurile te vor purta peste colinele parca pictate ale Toscanei si va vei lasa cuceriti de farmecul unic al renascentismului italian.
- Cazare 7 nopti
- Serviciu telefonic de urgente 24/7
Perle di Toscana Itinerar
Bucuresti - Pisa - Lucca
-
Zbor Bucuresti - Pisa
Inclus: taxa de aeroport
-
Predare masina inchiriata aeroport Pisa
-
Self drive Pisa - Lucca
Self drive 36 km Vei conduce spre Lucca unde vei putea face o plimbare pe stradutele inguste, flancate de zidurile medievale. Vei vizita centrul vechi al orasului, unde vei admira Piazza Anfiteatro, Turnul Guinigi si Catedrala San Martino si te vei plimba pe o strada tipic toscana impanzita de magazine cu antichitati.
-
Cazare Lucca
San Luca Palace, Standard Room - Mic Dejun, regim mese Mic dejun
Lucca - Florenta
-
Self drive Lucca - Florenta
Self drive 95 km. Dupa micul dejun vei pleca spre Florenta, capitala regiunii Toscana. Iti sugeram sa te plimbi pe strazile fermecatoare si sa admiri eleganta medievala si arhitectura renascentista a orasului. Piazza del Duomo este kilometrul 0 al Florentei. Catedrala cu impozantul sau dom, unul dintre cele mai importante simboluri florentine, flancata de clopotnita (Campanile di Giotto) de sine statatoare uimesc prin stil si eleganta. In umbra catedralei se afla Baptisteriul, cea mai veche cladire a Florentei, un lacas de importanta spirituala si artistica deosebita. In Piazza della Signoria se afla Palazzo Vecchio, iar in imediata apropiere se inalta cel mai apreciat muzeu al Florentei, Galeria Uffizi. Pentru o superba panorama asupra orasului iti recomandam sa faci o plimbare pana in Piazza Michelangelo.
-
Cazare Florenta
Berchielli, Standard Room - Mic Dejun, regim mese Mic dejun
Florenta
-
Zi libera Florenta
Durata: 1 h
In timpul petrecut in Florenta vei putea explora orasul. Iti recomandam o vizita Biserica Sfanta Cruce, ale carei fresce au fost realizate de celebrii artisti Giotto si Gaddi si care gazduieste numeroase statui ale lui Donatello. In apropiere vei descoperi Capela Pazzi, a lui Brunelleschi - o capodopera renascentista. Ajuns in Piata della Signoria vei putea admira arcadele Muzeului Uffizi si vei face o plimbare de neuitat pe malul Fluviului Arno, trecand peste Ponte Vecchio - simbolul orasului, unde vei admira maiestria celor mai faimoase case de bijuterii florentine.
-
Cazare Florenta
Berchielli, Standard Room - Mic Dejun, regim mese Mic dejun
Florenta - San Gimignano - Castellina In Chianti
-
Self drive Florenta - Castellina in Chianti
Self drive 90 km: Dupa micul dejun vei calatori spre regiunea Chianti, nu inainte de a vizita fermecatorul oras San Gimignano. Vei face o plimbare in San Gimignano, ale carui 14 turnuri antice din piatra se inalta la orizont, dand impresia unui Manhattan medieval. Originar un sat etrusc, asezarea a fost numita dupa episcopul de Modena, San Gimignano, care se spune ca ar fi salvat satul de Attila Hunul. A devenit comuna oficiala in anul 1199, prosperand si crescand datorita asezarii sale pe Via Francigena, un drum comercial si de pelerinaj care facea legatura intre Roma Antica si nordul tarii. Faimoasele turnuri si-au facut aparitia in jurul anului 1150 si aveau scop dublu: de etalare a bogatiei si a puterii in fata vecinului si de retragere in caz de primejdie (initial erau 72 de turnuri, insa au ramas doar 14). Ajungi apoi la Castellina in Chianti, unde te poti bucura de o seara linistita in inima Toscanei, savurand un pahar de vin. Vinul de Chianti este un vin rustic, lemnos, bogat in tanini, cu arome de cirese si capsuni si cu o aciditate ridicata.
-
Cazare Castellina in Chianti
Borgo Di Pietrafitta Relais, Standard Room, regim mese Mic dejun
Castellina In Chianti - Siena
-
Self drive Castellina in Chianti - Siena
Durata: 6 h
Self-drive 30 km. Inainte de a te indrepta spre Siena mai poti zabovi putin pe colinele toscane, in cea mai cunoscuta regiune viticola din Italia - Chianti. Siena este citadela medievala perfecta a Italiei. In centru se afla Campo - cea mai vestita piata italiana si maiestuosul Palazzo Pubblico, cu al sau turn cu ceas, ce domina centrul vechi. Tot aici, in Campo, se desfasoara renumita cursa de cai - Palio - care are loc de doua ori pe an. In imediata apropiere se inalta Domul, una dintre cele mai desavarsite constructii gotice ale Italiei, construit in secolul al XII-lea, o veritabila capodopera arhitecturala.
-
Cazare Siena
Palazzo di Valli, Standard Room - Mic Dejun, regim mese Mic dejun
Siena - Montalcino - Pienza
-
Self drive Siena - Montalcino - Pienza
Durata: 6 h
Self-drive 65 km. Localizat pe varful unei coline si inconjurat de ziduri groase, Montalcino este oraselul medieval supravegheat discret de Castelul Banfi (1361), desprins parca din povestile cu cavaleri si domnite. Montalcino este locul care a dat lumii unul dintre unul dintre cele mai rafinate si mai scumpe vinuri rosii in lume - Brunello di Montalcino (1888). Labirintul de stradute pietruite si incantatoarele magazine de obiecte de arta si suveniruri lucrate manual dau un farmec aparte locului. Vei putea vizita fortareata Banfi, care gazuieste anual un renumit festival de jazz, si vei admira turnul cu ceas al Palazzo dei Priori, un alt simbol al orasului, unde se afla Primaria, Piazza del Popolo, Bisericile Sant' Agostino, Sant' Egidio si San Francesco. Ajungi apoi in Pienza, pozitionata pe o colina inalta, dominand Val d'Orcia si oferind privelisti incredibile asupra acesteia. Aceasta asezare plina de sarm este recunoscuta ca fiind orasul renascentist ideal, creatia umanistului Enea Silvio Piccolomini, devenit ulterior Papa Pius al II-lea. Piccolomini a avut atat banii cat si influenta necesare pentru a-si transforma umilul sat natal, Corsignano, in ceea ce considera el a fi un oras utopic, Pienza find astfel un vis devenit realitate. Centrul istoric este inscris pe lista patrimoniului universal UNESCO din 1996. Te vei plimba prin Piata Pio II si veti admira domul - Catedrale dell'Assunta, pentru a patrunde apoi in Palatul Piccolomini, simbolul orasului. Impozantul edificiu se bucura de o loja cu o gradina suspendata impresionanta, de unde veti putea admira panorama asupra Vaii d'Orcia. Secvente din Romeo si Julieta a lui Franco Zefirelli au fost filmate aici. Iti recomandam sa degusti celebra pecorino di Pienza, un sortiment de branza din lapte de oaie pentru care oraselul este celebru.
-
Cazare Pienza
Relais Il Chiostro Di Pienza, Standard Room, regim mese Mic dejun
Pienza - Montepulciano - Volterra - Pisa
-
Self drive Pienza - Pisa
Self drive 195 km: Vei pleca inapoi spre Pisa, insa vei vizita pe drum doua orasele fermecatoare. Vei explora tinutul Val d'Orcia, inclus in Patrimoniul UNESCO din 2004. Te invitam sa descoperi Montepulciano, un oras medieval renascentist recunoscut pentru vinurile sale, dar si pentru preparatele pe baza de ingrediente locale: carne de porc, paste pici (spaghete mai groase), linte si miere. Cunoscatorii de vinuri apreciaza Vino Nobile di Montepulciano ca fiind printre cele mai bune din Italia. Vei vizita apoi la pas Volterra - loc cu o istorie indelungata, ce dateaza de pe vremea etruscilor. Te vei plimba pe zidurile groase ce inconjoara centrul istoric si vei admira Poarta cu Arcada si Poarta Diana, ambele fiind construite in secolele VI-V. In zona Acropolis vei descoperi ruinele unor temple antice, dar si Amfiteatrul Roman. In centrul istoric te vei lasa cucerit de atmosfera calma si linistita, care iti da senzatia ca timpul sta pe loc si vei putea explora magazinele de produse manufacturate. Suverurile reprezentative pentru Volterra sunt obiectele din alabastru.
-
Cazare Pisa
Hotel Bologna, Double Room, regim mese Mic dejun
Pisa - Bucuresti
-
Timp liber Pisa
Vei avea jumatate de zi libera in Pisa, unde se regasesc celebrul Turn Inclinat, Catedrala (Il Duomo di Pisa) si Baptisteriul. Turnul din Pisa, cunoscut si ca Turnul Inclinat din Pisa, este cea mai faimoasa cladire inclinata din lume si simbolul orasului. Turnul a fost planificat ca o clopotnita pentru Domul din Pisa, insa dupa doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, cand constructia ajunsese la etajul al treilea, din cauza calitatii solului constituit din noroi argilos si nisip, acesta a inceput sa se incline in directia sud-est. Timp de o suta de ani constructia a fost stopata. Urmatoarele patru etaje au fost ridicate oblic, pentru a compensa partea inclinata. Constructia a fost intrerupta din nou, pana in 1372, cand turnul-clopotnita a fost finalizat.
-
Predare masina inchiriata aeroport Pisa
-
Zbor Pisa - Bucuresti
Inclus: taxa de aeroport
Optiuni Cazare Hoteluri
Orar de zbor Segmente
02:25
12:55
14:20
02:15
14:55
18:10
Vezi harta
Italia Sfaturi
Atat prietenii, cat si strainii isi ureaza buongiorno sau buonasera, iar ciao nu este folosit intre straini. Prietenii se saluta cu un sarut pe ambii obraji., La masa, italienii rareori impart ce au in farfurie cu alti meseni., Intr-un local, nu striga chelnerul sau ospatarul de la distanta, ci doar ridica degetul aratator., Fumatul este interzis in locurile publice., Florile, ciocolata sau o sticla cu vin sunt atentii potrivite pentru o vizita la un italian., Mentine contactul vizual cand porti o discutie. In caz contrar, un italian ar putea crede ca ascunzi ceva., Cocktailurile nu sunt populare in Italia, iar bautura se serveste in general insotita de mancare., Cere nota cand doresti sa pleci dintr-un local deoarece ospatarul nu va aduce nota fara ca aceasta sa fie ceruta., Nu tine coatele pe masa sau mainile in poala, ci tot timpul la vedere., Foloseste cutitul (nu mainile) pentru a lua branza de pe un platou., Cadourile sunt desfacute atunci cand sunt primite, in fata celui ce a oferit respectivul cadou., Italienii sunt deschisi, toleranti si chiar curiosi la obiceiurile altora. Pot tolera lipsa de punctualitate, ineficienta sau greseli oneste, insa nu vor aprecia niciodata lipsa de politete sau aroganta., Este recomandat ca barbatii sa isi scoata palaria atunci cand intra intr-un spatiu inchis (cladire de birouri, restaurant, etc.), Incearca sa nu adresezi intrebari personale., Italienii au simtul umorului foarte dezvoltat si pot fi chiar autoironici., Nu este indicat ca invitatii sa isi toarne singuri vin in pahar.
Informatii legate de viza turistica in Italia gasiti aici
Informatii legate de vremea din Italia gasiti aici
Ghid de calatorie Italia
Vezi ghidLa ce sa te astepti in Italia
Italia este una din cele mai populare destinatii turistice din Europa si de aceea farmecul celor mai populare atractii poate fi uneori umbrit de aglomeratia de turisti din toate colturile lumii. Ramane totusi o destinatie romantica, bogata in vestigii si istorie care te va fascina. Sunt foarte multe de facut si de vazut in aceasta tara. Pe langa toate locurile minunate si peisajele pitoresti, Italia este si patria unora dintre cele mai bune vinuri din lume. Intr-o tara cu atat de multe de oferit si localnicii sunt pe masura, in ton cu spiritul nostru latin, dornici sa explice si sa ajute mai ales daca sesizeaza un minim de efort in vorbirea limbii lor si nu neaparat in engleza care uneori ii cam plictiseste. Mancarea este si ea o adevarata arta in Italia, ca si atractiile raspandite de-a lungul teritoriului, specificurile locale vor fi cu siguranta incantarea oricaror gusturi.
Cand sa vizitezi Italia Vremea
In turism exista trei sezoane principale: Sezon de Varf (High Season), Extrasezon (Low Season) si Sezon intermediar (Shoulder Season), fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. Ghidul de mai jos va va ajuta sa decideti care perioada este cea mai potrivita stilului vostru de calatorie.
ian | feb | mar | apr | mai | iun | iul | aug | sep | oct | noi | dec | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Italia |
Eturia De ce
Servicii de calitate
- Consultantii nostri sunt specializati pe regiuni pe care le-au explorat in detaliu ca sa-ti poata oferi cele mai bune recomandari.
- Iti punem la dispozitie ghiduri complete si sfaturi de calatorie personalizate pentru vacanta ta, iar in excursiile de grup beneficiezi de asistenta in limba romana.
- Recomandat si Ron Kaufman, lider global in construirea culturii serviciilor superioare.
Tarife competitive fara costuri ascunse
- Iti oferim un raport excelent calitate/pret, garantat datorita parteneriatelor semnate cu 550 de hoteluri si agentii de turism si colaborarilor cu 150 de companii specializate in managementul destinatiei din jurul lumii.
- Tariful vacantei include zboruri, taxe de aeroport, cazari selectionate, asigurare complexa de calatorie.
- Vacantele complexe inglobeaza tururi, ghizi locali, taxe de acces la obiective, activitati, mesele specificate in program, dar si bacsisul pentru ghizii si soferii ce-ti sunt permanent alaturi in vacanta.
In siguranta, 100%
- Pe toata durata vacantei, iti oferim suport 24/7.
- NOU: Iti oferim posibilitatea de a incheia asigurarea complexa de calatorie Colonnade (medicala si storno), pentru orice pachet pe care il achizitionezi.
- Eturia este membru