1. New York
De când am ajuns în Times Square, am realizat că New York este mai mult decât o mare metropolă cu tot felul de obiective care mai de care mai uluitoare. New York e o trăire unică, o emoție nemaisimțită, un zumzet puternic și constant, un haos dulce care te strânge în prima clipă, urmând ca în cea de-a doua să te facă să-l iubești pentru totdeauna. De la Statuia Libertății și Empire State Building până la Central Park și Times Square, acest oraș este un amestec fabulos și efervescent de culturi și etnii; mi se pare că aici este locul de întâlnire pentru oameni din întreaga lume. Apoi, m-am îndrăgostit de New York pentru experiențele autentice pe care mi le-a oferit atât de natural, fără să le caut, ci doar invitându-mă, vizual, înăuntru… indiferent că e vorba de muzee, galerii de artă, restaurante sau magazine. Metropola este gazda unei varietăți impresionante de evenimente și spectacole pentru a satisface orice pasionat de artă. Este un paradis pentru avizii de shopping, cu cele mai renumite magazine și buticuri din lume. Este o destinație culinară de top, cu o gamă fabuloasă de restaurante cu stele Michelin, bistro-uri dintre cele mai alese și piețe alimentare unice care satisfac orice gust.
2. Miami
De fiecare dată când ajung în Miami, mă simt ca și când un univers fermecător se creează în jurul meu. Orașul este atât de vibrant, că mă face să mă simt plină de energie și nu-mi pot potoli entuziasmul de a „gusta” și mai mult din Miami, iar partea frumoasă e că nu se oprește din oferit experiențe. Atmosfera multiculturală a orașului m-a fascinat, iar ea e creeată de cele mai mari grupuri etnice: cubanezii, haitienii, mexicanii, columbienii, venezuelenii și brazilienii. Am explorat Little Haiti și Little Havana și am dansat pe ritmurile muzicii latine. Și am descoperit că Miami este și un adevărat eden culinar: mereu mă bucur de o gamă incredibilă de restaurante și cafenele cu bucătării și specialități internaționale. Am avut plăcerea de a savura preparate autentice cubaneze, mâncăruri mexicane delicioase și fructe de mare proaspete, delicioase. Fiecare masă este o aventură culinară și o experiență deosebită și acesta este și unul dintre principalele motive pentru care abia aștept să revin. Am avut ocazia să particip la festivaluri culturale și evenimente artistice; recomand oricui să meargă la Carnavalul Miami, Festivalul Haitian sau Festivalul Internațional de Tango. Miami este un oraș care îți umple sufletul de bucurie și te îmbie să trăiești fiecare moment cu intensitate.
3. Los Angeles
Călătoria mea în Los Angeles a fost o experiență extraordinară care mi-a depășit toate așteptările. Fiecare zi dintre cele 3 petrecute aici a fost plină de aventură și descoperiri uimitoare. Una dintre cele mai memorabile trăiri a fost vizitarea faimosului cartier Hollywood. Am fost cucerit de bulevardele strălucitoare, clădirile de film istorice și de atmosfera plină de farmec. Am mers pe Walk of Fame, unde am văzut stelele celebrităților pe care le admir și am vizitat Studiourile Universal, unde am pătruns în culisele filmelor preferate. Am încheiat ziua cu o cină într-unul dintre restaurantele fancy din West Hollywood, savurând preparate delicioase și bucurându-mă de viața de noapte vibrantă a orașului. M-a impresionat peisajul spectaculos de pe plaja Venice Beach. Acolo, stând la soare o după-amiază întreagă, m-am bucurat de soarele puternic al Californiei și m-am delectat cu spectacolul artiștilor stradali foarte talentați și cu cel al skateboarderilor. Seara, am făcut o plimbare relaxantă și am explorat Ocean Front Walk - am găsit magazine hippie, cafenele dichisite și o atmosferă vibrantă. Nu pot să nu menționez excursia în celebrul cartier Beverly Hills. Am fost surprins de vilele luxoase și am fămas fără cuvinte în fața vitrinelor celor mai exclusiviste magazine de modă.
4. Las Vegas
Experiența mea în Las Vegas a fost una cu adevărat remarcabilă și plină de senzații tari. Cu alte cuvinte, mi-a adus visul americam la picioare. Din momentul în care am ajuns în acest oraș cunoscut drept „capitala distracției", am fost copleșită de atmosfera vibrantă și de luminile strălucitoare. Las Vegas Strip mi-a demonstrat că nimic nu se compară cu trăirea unei destinații pe pielea ta, la fața locului. Am rămas cu gura căscată în fața clădirilor imense ale cazinourilor și hotelurilor luxoase, care emană un aer de extravaganță și opulență. Nu pot să uit vreodată seara petrecută în cazino, unde mi-am încercat pentru prima dată în viață norocul la jocurile de masă și la slot machines. Fiecare moment a fost plin de adrenalină și suspans, iar emoțiile câștigurilor și pierderilor au creat un carusel de senzații de exaltare, agitație și de stat cu sufletul la gură înainte să strigi de bucurie. Apoi, merită să menționez și câteva locuri care au completat minunat experiența mea în Las Vegas, precum Grădina Botanică, unde am descoperit diversitatea florei și faunei adaptate la mediul arid; Observatorul Stratosphere, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului și Muzeul Neon, care mi-a oferit insights despre istoria artistică și cultura capitalei distracției.
5. Marele Canion
Când am ajuns la Grand Canyon, acest loc magic, fascinant, incredibil, nu mi-am putut lua ochii de la priveliștea uluitoare care se întindea în fața mea. Nici nu mai clipeam. Abia îi aminteam să respir. Am uitat complet, în primele multe minute, și să fac câteva fotografii pentru colecția mea de amintiri. Am rămas mut în fața imensității și măreției acestui defileu, cel mai mare al lumii! Am pornit într-o aventură pe traseele din apropiere, spre Guano Point, Eagle Point și Skywalk, înconjurați de stânci masive și culori vibrante. Momentele de liniște sunt magice. Iar vulturii ce plutesc în văzduh și cerbii ce se ascund adaugă o notă specială acestei experiențe. Canionul este rezultatul lucrării de milioane de ani a Fluviului Colorado. Are o lungime de 450 km, o lățime de până la 29 km și o adâncime maximă de 1500 de metri. În fața acestei imensități a naturii, cea mai bună opțiune este un zbor cu elicopterul. Această experiență mi-a dat o perspectivă unică și mi-a dus și emoțiile până la cer. Am văzut râul curgând în văile adânci, în timp ce zidurile stâncoase se ridicau spre noi. Acela a fost un moment de uimire și recunoștință pentru frumusețea naturală a lumii în care trăim. Sigur că mă voi întoarce. Și voi alege o altă experiență aici: plimbarea cu barca printre pereții roșiatici.
6. Death Valley
Death Valley a fost, pentru mine, o aventură memorabilă într-unul dintre cele mai aride și fascinante locuri de pe Pământ. Frumusețea, misterul și sălbăticia acestui loc întâi m-au uimit, apoi m-au conectat într-un fel delicat cu natura. Am fost impresionată de peisajul lunar, de câmpurile de sare nesfârșite și de culorile spectaculoase ale rocilor și stâncilor. Prima oprire în această excursie a fost la Furnace Creek, un punct-cheie în această zonă vastă și uimitoare. La oază, există un resort de cinci stele, impresionant datorită arhitecturii ce-l integrează în peisaj. Apoi am mers la dunele de nisip Stovepipe, unde m-am simțit ca și cum aș fi pătruns în mijlocul unui desert nesfârșit. Am urcat cu entuziasm pe crestele dunelor și am văzut în jurul meu peisajul de lumini și umbre nemăsurabil din priviri și nelocuit - o experiență copleșitoare în liniște deplină! Parte din tur a fost și vizita la Muzeul Boraxului, care oferă o privire în istoria fascinantă a exploatării boraxului în Death Valley. Am descoperit detalii interesante despre viața minieră și despre pionierii care și-au câștigat existența în acest mediu nemilos.
7. San Francisco
Ce oraș captivant și plin de viață! Am avut privilegiul de a explora de trei ori minunatul San Francisco și pot spune cu mâna pe inimă că a fost o experiență memorabilă de fiecare dată! De la celebrele sale dealuri și poduri emblematice, până la atmosfera culturală eclectică și vibrantă, acest oraș nu contenește să mă fascineze… Sunt atât de multe de experimentat aici… Dar voi începe cu momentul meu preferat: traversarea Podului Golden Gate cu tram car; este greu de descris în cuvinte frumusețea acestui loc, priveliștea spectaculoasă avută din Sausalito și senzația de libertate avută pe această emblematică structură. De fiecare dată când am revenit, am explorat cartierele variate ale orașului: Union Square, Castro, Haight-Ashbury și Chinatown - atât de faimos și de colorat. Așa am descoperit bogăția de culturi și influențe. Apoi, mi-a atras atenția the street art, care condimentează atmosfera din oraș: emană o energie unică și un impuls al libertății care te îmbie să te pierzi în străzi și să descoperi mereu colțuri noi. Iubesc San Francisco și pentru deliciile culinare de care mă bucur acolo. De la celebrii crabi și homari din Fisherman's Wharf și până la bucătăria internațională din diversele restaurante ale orașului, am avut parte de un adevărat regal de arome și gusturi.
8. Parcul Național Yosemite
Parcul Național Yosemite e magic. Incredibil. Emoționant. Pare că tot ce-a avut mai frumos natura de oferit privirilor noastre a adunat aici! Turul nostru în mijlocul naturii spectaculoase a fost presărat cu cele mai uluitoare obiective: cascade impunătoare și zgomotoase, pereți de stâncă verticali ce atingeau cerul și păduri de conifere întinse și parfumate; toate mi-au tăiat respirația. Una dintre experiențele mele preferate a fost explorarea Văii Yosemite. Am avut ocazia să mă plimb printre pietrele gigantice și printre ape de râu cristaline și să admir copacii seculari, imenși. Frumusețea asta m-a copleșit. Apoi, spectacolul oferit de cascadele Yosemite și Bridalveil m-au convins să sunt într-un paradis natural fără egal. Când am văzut aceste minuni ale naturii, am simțit o bucurie exaltantă și o conexiune deosebită cu lumea. Zgomotul apei, sclipirile de culoare și aerul de prospețime m-au înviorat și m-au încărcat cu energie. Cu siguranță, am adunat amintiri și experiențe care vor rămâne cu mine pentru tot restul vieții!