Viva el Peru! Roxana

Spre sfarsitul lunii octombrie, am parasit tara natala in favoarea a trei saptamani in America de Sud, mai precis pentru Peru si Bolivia. 

Am inceput cu acele cateva ore petrecute in Madrid, unde am facut cunostinta cu unul dintre cele mai celebre muzee – El Prado, care m-a impresionat! Iata ca itinerarul ce m-a fascinat tot timpul cat am lucrat la el, de la inceput si pana la sfarsit, mi-a pregatit o surpriza demna de fascinatia exercitata initial! Aveam sa vad cu ochii mei toate locurile minunate despre care am scris in cadrul programului, timp de 23 zile, cu bonus: niste ore bune la Madrid!

Trecand insa mai departe, peste Oceanul Atlantic, am poposit in capitala peruana, Lima, unde am inceput aventura. Prima zi a circuitului a parut cea mai lunga datorita schimbarii fusului orar, duratei zborului si lipsei de odihna. Dupa cateva peripetii la Ambasada Boliviei de unde trebuia obtinuta viza in avans, am facut turul de oras in Lima, care nu mi s-a parut unul dintre cele mai fermecatoare orase peruane, desi are si acesta farmecul sau pe care nu am dreptul sa il contest. In primul, rand Oceanul Pacific ofera privelisti absolut superbe de oriunde ai privi, iar norocul a fost cazarea in cartierul Miraflores, de unde am putut ajunge usor la tarmul oceanului! Plaza de Armas am gasit-o, de asemenea, deosebita din punct de vedere arhitectural! Aici se pot admira Primaria, Catedrala, Palatul Episcopal si Palatul Guvernului. Foarte interesante mi s-au parut balcoanele gigantice in stil colonial, pastrate foarte bine pana in ziua de astazi. Nu in ultimul rand, muzeele din Lima nu trebuie ratate! Am vizitat trei muzee importante: Larco Herrera, Muzeul de Arheologie si Antropologie si Muzeul Aurului. Fiecare este foarte complex si surprinzator in felul sau, iar explicatiile ghidei noastre... intotdeauna de nota 10+!

Continuand drumul, de aceasta data spre coasta nordica a tarii, am ajuns cu bine in orasul Trujillo, unul dintre cele mai frumoase, dupa parerea mea. Indiferent ca te aflai in piata centrala sau pe una dintre stradutele pitoresti, atmosfera generala era una foarte relaxata, sigura si mai ales turistica. Cafenele micute, restaurante si magazine peste tot! Partea interesanta insa se afla putin in afara orasului, la asa-numitele huacas (cuvant tradus drept loc sacru), folosite ca atare de catre civilizatiile preincase ce au locuit regiunea din timpuri stravechi. Prima vizita a fost la Huaca Dragon sau Arcoiris (Curcubeu), urmata de Chan Chan, fosta capitala a imperiului Chimu, construita integral din caramizi adobe. In multe dintre locurile vizitate in incinta Chan Chan, am avut senzatia unei fragilitati extreme a constructiilor foarte complexe si spectaculoase in acelasi timp.

Situat in apropiere de Trujillo, orasul Chiclayo era urmatoarea noastra destinatie. Pana acolo insa am facut o oprire la complexul arheologic El Brujo, care m-a surprins intr-un mod extrem de placut! Apartinand fostei civilizatii Moche (tot preincasa), aici a fost descoperit mormantul Doamnei din Cao, prima femeie conducatoare din Peru. Pe langa ramasitele arheologice, situl are si o asezare interesanta, incadrat in mod uimitor intre desert, terenuri agricole si ocean. Aici am facut cunostinta cu vulturii negri, sau gallinazos, cum ii numesc localnicii.

Orasul Chiclayo a fost valorificat la maximum si civilizatiile Lambayeque, Moche si Inca. Pentru noi, a constituit practic poarta spre piramidele de la Tucume, unul dintre cele mai importante situri. Aici, am simtit pentru prima data arsita de desert peruan... Continuarea explorarii zonei s-a incheiat cu vizita la Muzeul Sipan, unul dintre cele mai faimoase ale Peruului, unde au fost expuse toate piesele gasite in mormantul Lordului din Sipan, un fost conducator Moche. Muzeul este foarte bogat in artefacte pretioase, lucrate de maestrii vremii in aur, argint si pietre pretioase sau semipretioase. Totul e bogat ornamentat, cu multa grija fata de fortele naturii si zeitatile ce dominau cultura Moche in timpurile sale de glorie.

Am revenit in Lima in ziua urmatoare pentru a porni apoi spre sud, pe un traseu ce se anunta de-a dreptul cuceritor. Urmatoarea destinatie – Paracas si Insulele Ballestas! Am plecat astfel dis-de-dimineata pe autostrada Panamericana Sur, ce ne-a facut cunostinta cu peisajele desertice peruane pentru a caror spectaculozitate cu siguranta nu eram pregatita!

La sosirea in Paracas, am grabit putin pasul pentru a prinde barca de ora 10:00, care avea sa ne duca spre Insulele Ballestas, pentru croaziera. Barcuta era acolo, am incaput cu totii la fix, ne-am echipat cu vestele de salvare si am navigat spre frumoasele insule ajutati de motorizare. Mai intai de toate, am avut placerea sa privesc din larg deja faimosul Candelabru geoglif, un desen realizat in solul arid prin indepartarea primului strat si conservat intact multumita conditiilor meteo favorabile. Lipsa oricarui tip de eroziune (vant sau precipitatii) a facut ca acest desen sa dainuie fara probleme pana acum si sa o faca la fel de bine si multi ani de acum incolo. Desigur, scopul sau este invaluit in mister, cu atat mai mult cu cat se poate observa numai de pe apa... Teorii legate de civilizatiile Paracas si Nazca, masoni, dar si OZN-uri invaluie obiectivul usor straniu. Ajunsi la insulele propriu-zise, am constatat rapid ca denumirile de „paradis ornitologic” si „una din cele mai mari rezervatii naturale de pasari din lume” nu sunt deloc exagerate. De peste toate stancile si din toate ungherele ascunse, numeroase de specii de zboratoare ne urmareau de sus, cum ne apropiam de teritoriul lor. Totul a fost la superlativ aici, m-a incantat pana si culoarea apei sau formatiunile stancoase ce compuneau insulele propriu-zise, nemaivorbind de leii de mare tolaniti lenes pe unde apucau sau foarte simpaticii pinguini Humboldt.

Am continuat cu drumul spre Nazca, admirand frumusetea si diversitatea desertului peruan. Stiu, este un epitet putin nepotrivit pentru o intindere de nisip si pietris, dar credeti-ma ca relieful este demn de toata admiratia! In Nazca, am ajuns seara (soarele apune putin dupa ora 6:00 in octombrie – noiembrie) si am poposit la frumoasa hacienda ce avea sa ne gazduiasca pentru o noapte. Ne-a parut putin rau ca nu am petrecut mai mult timp aici, Majoro este superb: gradini foarte bine ingrijite, flori peste tot, o multime de variante de petrecere a timpului liber in incinta si, ca si cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, tot aici isi aveau casuta o lama si o vicuña, pe ultima avand placerea sa o hranesc cu cateva seminte in seara sosirii.

In dimineata urmatoare, am zburat peste celebrele Linii Nazca cu o aveioneta de 12 locuri, timp de 30 minute. Am realizat destul de repede ca nu am nevoie de binoclu, intrucat desenele se vedeau bine de la altitudinea la care zburam, iar echipajul avea grija de fiecare data ca toata lumea sa vada respectivul desen (mai exact, avioneta era intoarsa pe toate partile, ceea ce explica prezenta a cate trei pungute pentru fiecare loc!). Am coborat din avioneta cu o usoara nuanta de verde in obraji, insa eu am fost fericita: imi doream dintotdeauna sa ajung sa vad Liniile Nazca!

Drumul ce ni se asternea in fata, spre orasul Arequipa, se anunta foarte lung si solicitant: aproximativ zece ore de mers cu mini-van-ul pe autostrada Panamericana, de-a lungul coastei Pacificului si insotiti de peisaje desprinse din basme (incepuse sa imi para ca urma sa se intunece!), dupa care am parasit autostrada si ne-am continuat drumul catre Tinuturile Inalte. In Arequipa, am ajuns dupa miezul noptii, fara sa sesizam vreo diferenta legata de altitudine (in jur de 2800 de metri), avand in vedere starea generala de oboseala.

Abia a doua zi, unii dintre noi am simtit efectele aerului rarefiat in cadrul turului de oras. Mi-a placut mai mult decat Lima, orasul fiind foarte pitoresc si dand o senzatie de siguranta ce conteaza foarte mult intr-o destinatie indepartata.

Dupa ce ziua plina de Arequipa s-a terminat, am parasit orasul pentru a ne indrepta spre Chivay si Valea Colca. Drumul incepea sa urce la altitudini ce depaseau 4000 de metri, iar aici am avut placerea de a admira din ce in ce mai multe camelide sudamericane (cele mai multe erau alpaca, dar am vazut si lame si vicuñas, cu precadere in Rezervatia Salinas Aguada Blanca). Cel mai inalt punct al traseului a atins 4910 metri, ceea ce a cerut si un popas in locul memorabil. Facand o scurta paranteza, ceea ce m-a amuzat putin la Peru este spiritul mercantil al localnicilor: cel putin o taraba, indiferent cat de amarata, era amenajata oriunde ar putea opri autocarele cu turisti, oferind o gama foarte variata de suvenire, pentru orice gusturi. Evident, acest gen de tarabe ne-au intampinat si la punctul de maxima altitudine al circuitului, dar si in multe alte locuri din cadrul traseului nostru.

Fara ca raul de altitudine sa isi arate coltii in ceea ce ma priveste, am continuat drumul spre Chivay, coborand la circa 3800 de metri. Oraselul este situat in apropierea unor ape termale sulfuroase, unde ne-am putut bucura de apa incantatoare, in ciuda temperaturii in scadere si a soarelui ce isi pregatea apusul iminent. Cum era de asteptat, oraselul avea si dumnealui piata sa locala, extrem de bogata si variata in optiuni.

Dimineata urmatoare a inceput foarte devreme, pentru a ajunge la Condor Cross, locul de unde se pot observa condorii traversand Canionul Colca. Desi am petrecut o ora pe buza canionului, nici un condor nu a catadicsit sa ni se arate atunci, insa peisajul a compensat suficient incat eu personal sa plec de acolo chiar multumita. Condorii insa... poate data viitoare!

Am parasit apoi Canionul Colca si am pornit spre Puno, ramanand in continuare la altitudine ridicata. Si de aceasta data, am avut placerea sa admir peisaje variate, extrem de frumoase fiecare in felul sau, presarate ici si colo cu alpaca, oi si chiar flamingi! Pana si norii contribuiau la frumusetea locului! Din Puno nu am apucat sa vad prea multe, intrucat deja se intunecase aproape de tot cand am ajuns, insa luminile de pe malul Lacului Titicaca mi-au dat un sentiment de magie (alba, desigur). Festivitatile orasului erau pe sfarsite cand am ajuns noi, insa nu am apucat sa vad decat putin dans si cateva decoratiuni luminoase amenajate in partea centrala.

In ziua urmatoare, ne astepta Bolivia, iar vremea nu parea sa tina cu noi... Dimineata ne-a intampinat cu o ploicica neplacuta, care a disparut ulterior, lucru obisnuit pentru regiunile inalte in acea perioada a anului. Am fost transferati cu autocarul spre Copacabana, orasul bolivian de granita, de unde urma sa ne continuam aventura in noua tara. Aceasta este insa o alta poveste...

Sositi din nou in Peru, am aterizat in Cusco de aceasta data: orasul pe care abia asteptam sa-l cunosc personal! Cu siguranta nu m-a dezamagit din nici un punct de vedere, este de departe primul in topul preferintelor! In ziua sosirii, am facut si turul de oras, cu mult asteptata catedrala (este exact la fel de maiestuoasa precum o arata fotografiile), Koricancha si vestigiile incase din imprejurimi – Sacsayhuaman si Quenqo. Ultimele erau situate la marginea unei paduri de eucalipt, iar mirosul era imbietor!

Ceea ce a urmat a doua zi, a fost highlight-ul circuitului! Am luat trenul din Ollanta pana in Aguas Calientes, unde ne-am imbarcat cu totii intr-unul dintre autobuzele ce urmau sa ne lase chiar langa vestitul oras pierdut al incasilor, marele Machu Picchu. Pana a da cu ochii de cetatea propriu-zisa, am urcat putin, am mers putin mai mult, iar dintr-o data, din vegetatia destul de densa, ni se arata el, vechiul oras incas, situat intr-o deschidere muntoasa superba, marginit de valea Raului Urubamba si incadrat perfect de Varful Huayna Picchu. Imi pot imagina uimirea lui Hiram Bingham atunci cand a vazut pentru prima oara bijuteria incasa!

Impreuna cu ghidul local, am pornit in explorarea citadelei, locul cel mai aglomerat de pe traseu (era de asteptat pana la urma, avand in vedere importanta uriasa a obiectivului). Era ca si cum toata lumea venise sa viziteze Machu Picchu exact in aceeasi zi cu noi! Acest lucru nu a constituit neaparat o problema, am putut admira maretia si misterul cetatii din plin! Am avut onoarea sa ne intersectam si cu o mica turma de lame ce ne-a depasit pe una dintre terase cu o eleganta demna de invidia top modelelor de pe podiumurile internationale!

Dupa pranz, am avut timp suficient pentru a doua incursiune in interiorul cetatii, de aceasta data pe cont propriu, fara ghid local; ocazia perfecta de a ma bucura de magia locului, farmecul peisajului, verdele intens al teraselor si bogatia spirituala. Pana la ora 17:00 am putut petrece timp dupa bunul plac in cadrul sitului Machu Picchu.

Am luat apoi autobuzul spre Aguas Calientes, unde am ramas peste noapte. Oras mic, foarte turistic, dar cu o atmosfera placuta. Pacat insa ca resursele personale de energie erau pe terminate si nu m-am mai incumetat la o explorare dupa apus de soare, alegand in schimb putina odihna inainte de cina...

Intoarcerea spre Cusco s-a facut cu o oprire in Valea Sacra Urubamba, unde mai aveam de explorat unele ramasite incase de mare importanta, precum Ollantaytambo, izvoarele incase de la Tambomachay si Puca Pucara, dar si Piata Pisac. Am poposit din nou in Cusco pentru ultima noapte „la inaltime” (Cusco era si el situat la aproximativ 3500 de metri peste nivelul marii).

Am plecat spre Puerto Maldonado, orasul ce face legatura cu Bazinul Amazonului peruan, in partea de sud a tarii, regiune cunoscuta sub numele de Tambopata. Inca de la aeroport am fost intampinati de umezeala puternica specifica. Am fost transferati spre raul omonim, de unde am luat barca spre lodge-ul unde urma sa fim cazati timp de trei nopti. Am sosit cand deja s-a asternut intunericul, asadar lanternele s-au facut si ele utile pe drumul de la micul debarcader spre lodge-ul situat in interiorul padurii tropicale.

Prima zi plina in jungla a inceput, bineinteles, devreme, astfel incat sa nu prindem caldura prea mare care, in combinatie cu umezeala, nu aduceau nicidecum un confort sporit... Am plecat deci devreme spre turnul canopy, pe un drum de aproximativ 30 de minute prin padure (suficient cat sa se umezeasca bine toate hainele fara prea mult efort). Pe traseu, ghidul naturalist ne-a prezentat o multime de specii de insecte, plante si arbori, oprindu-ne de fiecare data pentru explicatii cand intalneam o vietate in drumul nostru. Am sosit si la turn, in varful caruia am urcat pana la nivelul coroanei copacilor (aproximativ 30 de metri), de unde se puteau observa pasari, maimute sau alte animale, in functie de noroc. A urmat apoi incursiunea pe Lacul Condenado, intr-o mica barca ce ne-a primit pe toti fara probleme si ne-a dus pe malul opus, de unde am continuat aventura spre unul dintre cei mai importanti copaci ai zonei, cel mai mare arbore din rezervatie, considerat sacru de catre bastinasi si samani. Ne-am intors la lodge pentru a ne racori si odihni inainte de pranz, iar dupa-amiaza am ales sa raman la lodge, unde m-am bucurat de vizita a numeroase maimute in copacii dimprejur.

In dimineata urmatoare, am plecat spre locul de observare a papagalilor Ara Macaw, ce veneau sa manance argila (ii ajuta la digestie) dintr-un mal descoperit de vegetatie. Ghidul a adus cu el si un fel de telescop care sa ne ajute sa ii urmarim pe zburatori mai bine. Au venit in numar foarte mare, initial timizi pana cand au indraznit cu totii sa se apropie de malul argilos, unii chiar pe acesta, altii prin copacii din apropiere. Extrem de frumosi, acestia si-au luat dintr-o data zborul intr-un stol multicolor, speriati de un inamic nevazut de ochii nostri. Turul de dupa-amiaza a fost intr-un fel de punct de belvedere pentru a urmari apusul peste Raul Tambopata, care insa nu mi s-a parut la fel de spectaculos precum cel vazut din barca, pe primul drum spre lodge. In noaptea aceea a urmat si mult-asteptatul tur de observare a caimanilor. Cu barca echipata cu un far imens, iar noi cu emotie si nerabdare, am plecat pe rau in cautarea micutilor crocodilieni. Am avut noroc sa ii vedem pe majoritatea stand pe mal, putand sa ii observam pe de-a intregul, nu doar doua luminite aferente ochisorilor iesiti la suprafata apei. Caimanii sunt un fel de crocodili in miniatura, mult mai delicati si cu botul mai subtire, aparent fragil. La ideea ghizilor ce ne insoteau, ne-am putut bucura de un moment de tacere deplina, o liniste profunda intr-o bezna adanca pe care este putin probabil sa le putem experimenta in viata de zi cu zi. M-am bucurat pe deplin de aceste clipe, cu siguranta de neuitat!

Ultima noapte in Peru s-a terminat, am parasit Puerto Maldonado pentru a ne pregati de multe zboruri pana sa ajungem inapoi acasa. Stop 1 – Cusco, stop 2 – Lima, stop 3 si cel mai lung – Madrid. Desi au trecut mai mult de trei saptamani departe de casa si dorul era si el intens, in ultima noapte tot m-a incercat insistent acel sentiment de „oare cand au trecut cele 23 de zile, ca parca ieri am ajuns in Peru?!”