Vietnam - un zambet si o lacrima Daniela Shah

Ma intrebam si eu cum arata acum Vietnamul, tara despre care s-a vorbit la nesfarsit in anii '70, datorita Razboiului din Vietnam, de fapt Razboiul American cum il numesc localnicii. 

Astazi, razboiul a ramas inchis in memoriale si intre paginile cartilor de istorie, dar nu numai… el a ramas adanc impregnat in sufletele vietnamezilor si in privirea lor trista... atunci cand cred ca nu-i observa nimeni... altfel sunt mereu cu zambetul pe buze si la dispozitia turistilor. 

Tara s-a dezvoltat foarte mult dupa incheierea razboiului, chiar exponential am putea spune, cu o imensa deschidere catre vest si catre lumea intreaga. Vietnam inseamna campuri verzi de orez si rauri tulburi, peisaje spectaculoase si civilizatii legendare, inseamna culoare si istorie tumultuoasa, traditie si modernism, iar dincolo de toate acestea, Vietnam inseamna poporul vietnamez, care te fascineaza cu ospitalitatea si farmecul sau pitoresc. 

Hanoi, capitala Vietnamului si fosta capitala a Indochinei franceze, mosteneste un mileniu de istorie si este cel mai important centru de cultura al tarii, cu numeroase universitati, cu peste 600 de temple si pagode. Orasul m-a cucerit de la inceput cu aerul sau insolit, cu stilul arhitectural frantuzesc, din timpul erei coloniale a Indochinei, care se pastreaza cel mai bine in Cartierul Vechi din Hanoi, denumit si 36 de strazi, datorita strazilor inguste si scurte. Aceasta zona aglomerata si inghesuita, adaposteste mii de buticuri si magazinase, un furnicar plin de vanzatori ambulanti si este un loc interesant de explorat, mai ales cu cyclo, un mijloc de transport traditional si inedit, ce iti ofera o experienta de exceptie. 

Tot aici am vizionat si un teatru de papusi, o forma unica de arta nord vietnameza, care descrie scene din viata traditionala de la tara si scene de istorie nationala. Primul monument pe care l-am vizitat in Hanoi, a fost Mausoleul Ho Chi Minh, o cladire uriasa din granit, simbol al megalomaniei comuniste, modelat dupa mausoleul lui Lenin din Piata Rosie din Moscova. Ho Chi Minh, primul presedinte al Vietnamului, a condus tara pentru 24 de ani (1945-1969) si este considerat de vietnamezii de rand parintele Vietnamului modern, fiind numit cu afectiune Unchiul Ho, insa multi altii il considera un criminal si un tradator, pentru ca a tarat Vietnamul intr-un razboi sangeros. 

In aceeasi zona, se afla Palatul Prezidential, in care insa presedintele Ho nu a locuit decat sporadic dupa ce l-a silit pe Imparatul Bao Dai sa abdice de la tron. A preferat insa casa gradinarului, o casa traditionala modesta, construita pe piloni in gradinile palatului, fara luxul si confortul acestuia. In frumoasele gradini dimprejur cultiva pomelmo, pentru copiii din popor de care ii placea sa se inconjoare, iar in elesteul din fata casei crestea pesti multicolori care erau aproape ca pet-uri ce apareau cand batea din palme. 

Se pare insa ca el chiar era iubit de popor, pentru ca ii incuraja sa calatoreasca si sa revina in tara cu toate invatamintele din culturile lumii, pe care sa le si aplice, pentru prosperitatea natiunii. Dorinta lui Ho Chi Minh pe patul de moarte, a fost sa fie incinerat, iar cenusa lui sa fie depusa intr-o urna si ingropata pe dealuri in nordul, centrul si sudul Vietnamului, spunand ca este mai igienic si totodata cenusa lui va fi de folos agriculturii. Guvernul comunist care a urmat la putere, a incalcat in mod deliberat dorinta presedintelui si a expus corpul lui imbalsamat in acest mausoleu, tocmai pentru a face din el un martir si un simbol al comunismului, astfel ca acum mii de vietnamezi vin aici in pelerinaj. 

Mai mult, ei au spus ca acesta a fost dorinta presedintelui, sa i se pastreze corpul in acest mausoleu, construit din bucati de granit aduse din toate provinciile tarii, astfel ca el sa fie aproape de „copiii” lui si dupa moarte, iar ei chiar cred asta. Desi cu doar doua milioane de cotizanti in Partidul Comunist, din cei 80 de milioane de locuitori, vietnamezii spun ca nici nu au nevoie de alte partide, atata timp cat PC face totul pentru binele lor. Iar daca nu ai sti ce inseamna comunismul, aproape ca ai inclina sa ii crezi. Tot in acest complex am vazut si Chua Mot Cot (Pagoda pe un Pilon - One Pilar Pagoda), o constructie de lemn, mica si dragalasa, ridicata de regele Ly Thai Tong in 1049, in mijlocul unui mic elesteu, ca recompensa pentru sotia sa care i-a daruit un fiu. Pagoda se sprijina pe un singur pilon de piatra, ca o floare de lotus, simbolul puritatii la budisti si reprezinta un monument de referinta pentru locuitorii din Hanoi. 

Nu trebuie ratata vizita la Inchisoarea Hua Lo sau Hanoi Hilton cum era denumita in timpul Razboiului din Vietnam. Aici mai raman inca pastrate ca amintire instrumentele de tortura folosite pentru soldatii americani si pentru cei ce au luptat impotriva regimului comunist. 

Construita initial de francezi, pe vremea in care Vietnamul era inca parte a Indochinei franceze, pentru prizonierii politici, inchisoarea si-a castigat porecla de Hanoi Hilton pe vremea razboiului din Vietnam, aici fiind adusi prizonierii de razboi americani, intr-o aripa noua, deschisa special pentru ei si numita Micul Vegas. Prizonierii erau supusi la torturi brutale, cu sfaramarea oaselor si distrugerea timpanului, mergand pana ingestia de fecale umane si infectarea cu boli tropicale, pentru a fi adusi la punctul limita in care erau fortati sa faca declaratii antiamericane, desi vietnamezii erau semnatarii Conventiei de la Geneva si sustineau ca nu au practici interzise impotriva prizonierilor. Chiar si dupa razboi, vietnamezii au sustinut si sustin in continuare ca niciun act de tortura nu s-a desfasurat aici, redecorand camera de interogatoriu si servindu-se chiar de numele Hanoi Hilton, spunand ca prizonierii s-au simtit foarte bine aici. 

Urmatorul popas a fost la Templul Literaturii Van Mieu, primul templu confucianist si prima universitate din Vietnam, deschisa pe la 1070, printre primele universitati din lume, care a functionat mai bine de 700 de ani. Absolvirea acestei universitati si obtinerea doctoratului a fost considerata intotdeauna o onoare, datorita gradului ridicat de dificultate al testelor finale si numai 1300 de persoane au fost laureate ale universitatii imperiale de-a lungul timpului, iar numele lor se pastreaza gravat pe 82 de placi de piatra purtate pe spatele testoaselor de piatra din Curtea Intelepciunii.

Aici, am vazut o frumoasa mireasa vietnameza, care conform traditiei, venise sa faca poze in cel mai renumit sit istoric din Hanoi. Din Hanoi, am facut o incursiune de doua zile in Golful Halong, la bordul vasului Emeraude. Nu poti fi mai aproape de un salt inapoi in timp, decat sa faci o croaziera in Golful Halong, printre miile de stanci ascutite precum dintii unui dragon si sa vizionezi filmul Indochine, care a fost turnat aici, cu Catherine Deneuve in rolul principal. Vei privi scrutator stancile nemiscate si vei incerca sa o gasesti pe Camille, sperand ca poate turnura evenimentelor va fi alta de data aceasta. 

Am plecat apoi spre Danang, de unde am trecut prin Pasul Hai Van, care reprezinta granita geografica si psihologica dintre nord si sud si chiar este invaluit in nori, oferind peisajele spectaculoase. Am ajuns apoi la Hoi An, un oras linistit ridicat de peste 2000 de ani, care pastreaza farmecul pitoresc de odinioara, ramanand neatins de patina timpului. Aici am facut o plimbare pe Raul Thu Bon si am fost la lectii de gatit in stil vietnamez, la scoala Cooking Class Red Bridge. A fost o experienta absolut inedita, mai ales ca nu am mai avut de multa vreme timp pentru aceasta indeletnicire, iar mancarea pe care am pregatit-o a fost comestibila si chiar delicioasa, pentru ca la final ne-am delectat cu totii cu ceea ce am gatit, dar ne-am si amuzat copios de neindemanarea unora dintre „ucenici". 

Am fost si la plaja pe malul marii, am facut o baie relaxanta in piscina generoasa a resortului si am avut parte de un apus de soare incantator peste raul linistit strabatut agale de o barca ce se intorcea acasa plina de peste. De aici, am plecat spre Sanctuarul My Son, unde au stat cantonati soldatii Viet Cong in timpul razboiului si am pasit printre ruinele unei civilizatii legendare, Civilizatia Cham a Regatului Champa, printre urmele de obuze dintre templele misterioase, o capodopera a umanitatii, in care caramizile sunt imbinate intr-o arhitectura sofisticata, fara ciment si fara alti lianti pentru legatura, ca la atatea alte civilizatii stravechi. 

Desi multe dintre temple au fost devastate de hoti, monumentele ramase sunt impresionante. Zidurile stau insa gata sa cada din pricina bombardamentelor, iar astazi, toate natiunile lumii se straduie din rasputeri sa „protezeze” fisurile zidurilor care plang obosite si pravalite pe alocuri. Si in Citadela Imperiala din Hue am vazut inca de la intrare muscaturile gloantelor in peretii si in pardoseala de granit, in locurile in care paseau mandri Lorzii Nguyen timp de aproape 150 de ani, iar cea mai mare parte a cladirilor au fost devastate complet in timpul bombardamentelor. Am facut o plimbare pe Raul Parfumat la Pagoda Tien Mu si la Mausoleul Imparatului Minh Mang. Dincolo de toate relicvele istorice din Hue, inscrise in patrimoniul universal, considerate insa de regimul comunist ramasile unui regim asupritor, aici s-a petrecut cel mai sangeros episod al Razboiului din Vietnam, in timpul Ofensivei Tet, cand soldatii Viet Cong au omorat cu brutalitate civili si prizonieri de razboi, americani, autoritati sud-vietnameze si chiar jurnalisti. 

In jurul orasului, au fost descoperite numeroase gropi comune cu 3.000 pana la 6.000 de trupuri, care pastrau urmele torturilor, iar unii pareau a fi fost ingropati de vii. Saigon mi-a sunat in ureche ca o soapta de aducere aminte, un oras de referinta pentru toate filmelele legate de razboiul din Vietnam, pe care le-am vazut. Desi redenumit Ho Chi Minh, dupa instaurarea regimului comunist, localnicii il numesc in continuare Saigon. 

Cand am ajuns aici, m-am trezit in mijlocul unui furnicar de motorete si motociclete, cu oameni agitati care se grabeau parca toti in aceeasi directie, o lume pestrita si colorata, plina de arome si savoare traditionala. La Reunification Palace, cunoscut si ca Palatul Norodom pe timpul ocupatiei franceze, am incercat sa privesc spre tancurile imaginare acum, care au intrat pe poarta la 30 aprilie 1975, marcand sfarsitul unui razboi sangeros si inceputul erei comuniste pentru Vietnamul unificat. 

La Muzeul de Razboi - War Remnants Museum, precum si la Tunelurile Cu-Chi, privesti cu uimire muta pozele si dovezile graitoare, afli cate ceva despre atrocitatile petrecute si vezi copiii care s-au nascut dupa razboi, mutilati din cauza efectelor dioxinei, eliberata prin degradarea Agentului Orange, folosit de americani ca herbicid, spun ei, pentru distrugerea junglei si te intrebi, daca a fost corect, de partea cui a fost dreptatea si desigur ca iti raspunzi singur la asta, in timp ce nu iti poti impiedica lacrima din coltul ochiului sa alunece pe obraz. 

In general, in razboaie exista invingatori si invinsi, insa aici se pare ca au fost numai invinsi, iar urmele insangerate lasate in inimile tuturor celor implicati nu se vor sterge cu siguranta toata viata lor. Cu o infrastructura admirabila si demna de invidiat, cu servicii extraordinare si o bucatarie de exceptie, cu oameni primitori si zambitori, chiar daca uneori te intelegi cu ei doar prin semne, Vietnamul este o tara nemaipomenita in care voi reveni mereu cu incantare si admiratie.