Turcia - o poveste fara sfarsit Casandra Archip

Desi pentru mine a devenit o religie de acum sa merg cel putin o data pe an in Istanbul, urmand toate cliseele posibile: cumparaturi, mancare, ceai, narghilea si hammam, acest oras nu inceteaza sa ma surprinda. Astfel incat, atunci cand mi s-a oferit ocazia sa insotesc un grup de turisti in circuitul Essential Turcia din mai, in care puteam sa patrund si mai mult in interiorul acestei tari, am zis un DA mare cat pensinsula Anatoliei si am intrat la dieta fortata, visand cu ochii deschisi la galantare pline de baclavale si loukum. 

Zborul din Bucuresti in Istanbul parca nici nu a fost, a durat doar o ora si jumatate si am ajuns pe aeroportul nou, unul dintre cele mai bine puse la punct din lume, unde ne-am intalnit cu ghidul Muhiti. Istanbulul este liantul dintre doua lumi, cea occidentala si cea orientala, si reuseste sa pastreze de mii de ani aceasta nota. Mozaicul cultural, stilul arhitectural, mirosurile, culorile, oamenii, toate te invita sa traiesti ca parte a locului si sa uiti pentru cateva zile ca esti turist. Acum esti pe o strada plina de negustori cu genti LV contrafacute iar la doi pasi, in dreapta, incepi sa urci pe o straduta linistita cu balcoane frantuzesti si pisici lenese in ochiuri de soare unde o batranica isi bea ceaiul negru linistita intr-un balconas. Iar de cum pasesti in oras, iti dai seama de un lucru cert: turcilor le plac banii. De orice fel: dolari, euro, lei, card, Bitcoini sau monede de ciocolata - orice pare sa aiba valoare si poate fi  schimbat/topit/refolosit, ei il vor accepta. Se negociaza tot, cu zambetul pe fata, pana si cursul valutar. 

In Istanbul, saptamani daca stai si nu ai cum sa te plictisesti si sa reusesti sa faci tot ce ti-ai propus. Poti vizita palatele Topkapi sau Dolmabahce, cu gradinile impresionante din jur, hipodromul, Moscheea Albastra sau Hagia Sophia, cartierul colorat Balat sau poti lua un ferry catre partea asiatica, partea boema a acestui oras. Infrastructura este extraordinar de bine pusa la punct, astfel incat, cu un card IstanbulKarti, poti folosi si metrou, troleibuz, tren sau ferry fara batai prea mari de cap. Dupa aproximativ 25.000 de pasi facuti in circuite culturale si gastronomice prin oras, seara am mers la Sultan Hammami, un hammam construit de Baiazid in anii 1500, iar doi masseori kurzi ne-au intors timp de o ora cu jumatate de secol in urma. Istanbulul e greu de descris in cuvinte intr-un testimonial, insa din grupul meu, toti turistii si-au propus sa se intoarca cel putin o data pe an in viitor (un argument fiind ca e mai accesibil si ca distanta, si ca tarife decat Brasovul – daca stai in Bucuresti mai ales).

Cu burtile pline si deja dupa 3 zile cu bagajele cantarind mai mult decat limita permisa, am continuat excursia noastra spre centrul Turciei. Cu un zbor intern si o ora jumatate mai tarziu, am intrat in taramul cailor frumosi, si anume Cappadocia. Am avut norocul sa putem sta intr-un conac traditional din Urkupp, unde camerele erau sapate in stanci. De notat aici: camerele nu seamana intre ele, astfel incat alocarea lor se face pe baza de noroc. Entuziasmul ne-a cuprins pe toti in momentul in care am inceput sa topaim de la o camera la alta si sa vedem fiecare cum sta. Eu, spre exemplu, am primit camera porumbeilor, mai exact ultima camaruta de la ultimul etaj din stanca, unde urcai scari in spirala si unde in 3 zile, tot intorcandu-ma dupa chei, pasaport si alte cele uitate, am reusit sa scap de surplusul “castigat” in Istanbul. 

In zilele ce au urmat in Cappadocia am avut parte de exercitii repetate de imaginatie, trecand prin toate vaile cu diferse formatiuni sapate de vanturi si ape, in tuf si in bazalt, insa incununarea excursiei a fost zborul cu balonul cu aer cald. Muhiti practic s-a dat peste cap sa ne gaseasca loc cu 2 zile inainte, asa ca sfatul pe viitor este sa se faca rezervare din timp. 

Am plecat si din Cappadocia si am urmat un traseu spre Konya, prin Aksaray, pentru a ne simti ca fostii negustori ce transportau matasuri, pietre pretioase, mirodenii, aur si argint, pasari si animale exotice pentru a le vinde europenilor de-a lungul drumurilor prafuite. Ne-am opri aici sa vizitam cel mai mare Caravansarai din lume, un loc de intalnire important de pe Marele Drum al Matasii. Cateva ore mai tarziu am ajuns si in Konya, locul de pelerinaj al adeptilor lui Mevlana Rumi, unul dintre cei mai importanti filozofi din cultura musulmana. Aici am vizitat Muzeul Mevlana, locul unde este ingropat Rumi si unde sunt expuse manuscrise sau piese de decor/mobilier etc. ce faceau parte din viata de zi cu zi a dervisilor. 

Dupa Konya, drumul a urmat spre sud, spre Pamukkale sau Castelul de Bumbac. Pentru a ajunge la terase si la piscina Cleopatrei, ce fac parte din patrimonial Unesco, se trece prin Hierapolis, un oras antic ce dateaza din secolul al III-lea. Aici ne-am plimbat prin ruinele Bailor Romane, Srada cu Coloane, terasele din travertine, Amfiteatrul sau Templul lui Apollo. Tot aici ne-am indeplinit inca o dorinta, si anume zborul cu parapanta deasupra teraselor de calcar.

Ultima oprire a fost in Efes, un alt oras antic care in antichitate se afla la tarmul marii si era un important centru economic si cultural. Intr-un traseu de 2 ore si jumatate am facut o calatorie in istoria antica, afland multe povesti despre locuitori sau conducatori ai zonei, dar si legende cu zeitatile protectoare ale regiunii.

Am parasit Turcia cu promisiunea pe care o fac de fiecare data: acesta nu va fi ultimul durum mancat de la unchiul Ahmad din piata Taksim. 😊