Sri Lanka & Maldive - verdele si albastrul exotic Andrei Dabija

„Am sa ma intorc barbat"... spuneau niste baieti intr-o melodie. :) Si uite ca a venit si randul meu! 

Am plecat cu greu din furia zapezilor si a frigurilor polare si am ajuns pe aeroportul din Colombo, Sri Lanka, la caldura si la verdeata. Mi-am inceput aventura timid, insa m-am acomodat repede, fara probleme. Am facut un update la retina pentru a rezista la tot verdele exotic pe langa care treceam si am inceput sa fac cunostinta cu Sri Lanka. Foarte incantat de cunostinta inca de la inceput si mai mult decat surprins, la final.

Chiar daca cei de la Qatar Airways si-au dat toata silinta, nu puteau compensa in total efectele adverse ale unui zbor de noua ore, asa ca am ajuns obositi in Colombo. Am fost preluati de ghidul nostru, umbra noastra pentru urmatoarele zece zile. Am ajuns la primul hotel, am fost „omeniti” cu cate un welcome drink.

Dupa cateva ore de odihna, am parasit hotelul pentru a vizita orasul Colombo. Am vazut din autocar principalele atractii ale orasului, am aflat cate ceva despre istoria sa si cum a fost el impartit in zone, cea mai instarita fiind denumita „Cinnamon Garden”. Orasul in sine nu mi s-a parut spectaculos, totusi avea ceva special care il facea interesant: temple budiste cu statui si decor specific, poluare, trafic, zone rezidentiale pentru cei privilegiati, hoteluri si cazinouri pentru turistii cu chef de cheltuit, o primarie cu aceasi arhitectura precum a Casei Albe si, bineinteles, statuia cu Parintele Natiunii - cunoscut intre straini ca „mustaciosul” care a semnat in 1948 declaratia de independenta a Sri Lankai. Si daca tot au devenit independenti, s-au hotarat sa aiba ei si cativa zgarie nori pe care i-au numit curajos „World Trade Center”. Daca mai adaug si imaginea a sute de tuk-tuk-uri care zumzaiau peste tot, cam atat despre capitala mondiala a ceaiului, cum as considera-o eu.

Dupa o noapte de odihna, am ajuns la una dintre principalele atractii din zona, cam trista din punctul meu de vedere, dar foarte bine exploatata in scop turistic: Orfelinatul de la Pinnawala. Aceasta este casa elefantilor rataciti in jungla, raniti, abandonati sau membrii de familie ai acestora. Impresionant, dar trist in acelasi timp cand realizezi ca ar trebui sa fie in libertate fara oameni cu tepuse care ii imping si ii plimba ca la parada prin fata turistilor. Si, daca tot snt acolo pentru a face turistii fericiti, li se ofera si lor o mica bucurie: sunt scosi de doua ori pe zi la balaceala in raul din apropiere. Acolo, pare ca le mai trece si lor supararea si stau bucurosi, scufundati la „snorkeling” - si asa au fost inzestrati natural cu tubul pentru respirat sub apa!

A doua zi, am plecat spre Polonnaruwa, a doua-a capitala a Sri Lankai, ridicata in secolele XI-XII. Pacat ca tot ce a mai ramas din ea sunt doar ruine, mi-ar fi placut sa asist la viata de altadata: se spune ca regele avea 200 de regine impartite pe cate o „gradina a placerilor”, o zona delimitata cu decor natural de basm, care oferea adapost reginelor si unde regele poposea dupa bunul lui plac. Pe langa caracterul afemeiat al regelui, aici se mai pot vedea dovezi ale unei sali de consiliu foarte frumos decorate - cu sculpturi pline de semnificatie, palatul regal care odata avea tamplaria batuta in pietre pretioase si care, in zilele lui bune, avea ceva mai mult de un nivel. In rest, plin de elemente budiste! Temple cu statui ale lui Buda care aveau candva in loc de ochi safire mari si stralucitoare, stupa - acel monument in forma de clopot in care se ingropau ramasitele regilor - si biblioteca, unde adaposteau cele mai valoroase carti ale budismului. Frumos, dar pe un soare atat de arzator! A meritat, intr-un final!

Dupa o intreaga lectie de istorie, am trecut la lucruri practice, facute de mana omului muncitor. Am vizitat un atelier de sculptura in lemn si un magazin imens cu tarife de la echivalentul a trei euro pana la echivalentul a sapte-opt mii euro cu livrari in toata lumea, indiferent de destinatie, daca suma achizitiei depasea un prag considerabil. Am trecut repede in revista toate tipurile de lemn care se foloseau, am urmarit un exemplu de fabricare a vopselurilor naturale si cum pot fi ele „manipulate” cu o bucata de lamaie sau creta - care le determina sa isi schimbe culoarea sau consistenta. Am mai infipt nasul intr-o bucata de lemn de santal care imi tot era fluturat in fata, am dat niste ture pe la rafturi, insa, din pacate nu eram intr-un moment de inspiratie.

Vazandu-i pe baieti slefuind la bucatile de santal pe care nu le cumpara oricum nimeni, pe langa sentimentul de mila, m-a cuprins cel de foame. Si, cum instinctul de supravietuire e cel mai puternic, am grabit pasul spre urmatoarea activitate: pranz traditional in casa autentic srilankez. Am fost putin sceptic cand am ajuns la locul cu pricina si am realizat ca totul era putin „prea autentic”: casa dubioasa, fara sticla in geam, cateve anexe in care nu am indraznit sa imi imaginez ce s-ar putea intampla, dar ca intotdeauna paranoia nu dureaza mult si suntem asezati la o masa in aer liber, umbra, lanuri de orez in jur, exact langa un mic parau care completa ambianta cu susurul lui.

Inainte de traditionalism, sa incercam totusi si o bere cu ajutorul careia sa ne distingem ca turisti romani. Nu de alta, dar nu voiam sa fiu confundat cu un srilankez dornic de munca asidua in lanurile de orez din imprejurimi. Mancarea nu se lasa prea mult asteptata si, fara sa ne dam seama, mancam deja pe frunza de palmier cele mai bune mancaruri traditionale despre care suntem informati ca ar avea cel mai bun gust daca le mananci fara tacamuri. Idea era sa amesteci cu degetelele goale materia prima cu condimente si alte mancaruri. M-am scuzat si le-am zis ca de la bere si caldura nu mai pot conta pe finetea degetelelor mele si s-ar putea sa le creez noi mancaruri traditionale pe care as avea dificultati sa le omologhez. A fost o experienta placuta per total, dar ceea ce avea sa urmeze era si mai frumos!

Am inceput plimbarea prin satul traditional srilankez, unde am descoperit din nou bucuria de a face cu mana oamenilor necunoscuti. Credeam ca poti face asta doar in copilarie, insa ori nu m-am maturizat eu (foarte posibil), ori oamenii si simplitatea din bucuria lor te facea sa fluturi antebratul tuturor! Foarte frumoasa senzatia oricum, decorul superb, simteam aerul exotic si autentic al locului.

Aventura a continuat si in ziua urmatoare am fost atrasi intr-un scenariu creat - zic eu - doar pentru turisti. Ne-am deplasat spre Ruinele Manastirii budiste Ritighala, despre care mai bine ca nu am stiut dinainte exact unde se afla si ce putea oferi.

A inceput filmul: microbuzul a intrat pe un drum de tara care strabatea jungla, gropi multe, portiuni inundate, pana aici totul normal. Ghidul s-a intoars si ne-a comunicat surpriza: trebuia sa facem o mica plimbare care putea fi periculoasa si trebuia sa stam uniti. Ne-a povestit ca drumul se intersecteaza cu traseul elefantilor, care trec frecvent dintr-o parte in alta a junglei si pot deveni periculosi daca sunt surprinsi traversand neregulamentar. Am inteles dupa aceea ca nu aveam de ce sa fiu ingrijorat, am fost escortati tot traseul de un biciclist care ne tot arata o cutie de chibrituri si o petarda artizanala al carei efect a ramas necunoscut. Inca mai cred ca, probabil, facea elefantii sa moara de ras.

In fine, dupa o lunga drumetie prin vegetatie si ruine, am ajuns si la fosta asezare budista de la Ritigala. Ne-am odihnit pe ruinele din mijlocul padurii, am admirat in stanga si in drepta, am ascultat povestea si mi-am dat seama ca obiectivul este foarte placut de atins pentru amatorii de miscare si drumetii, dar nu suficient de interesant pentru cineva care considera un efort deplasarea pe teren usor accidentat si cu elefantii care pandesc de dupa copaci.

Continuam cu „fortareata de piatra", Sigiriya, un obiectiv care m-a impresionat cu adevarat si cu o poveste frumoasa despre lupta pentru putere a doi frati, urmasi ai regelui Dhatusena, lupta in urma careia a rezultat constructia in doar sapte ani a unui castel-fortareata pe stanca Sigiry,a la baza careia s-a creat un complex imens de gradini, bazine si fantani impresionante. Cel mai mult mi-a placut faptul ca nu aveam nici cea mai mica frica de inaltime cand am urcat toate treptele pana in varful acestei fascinante fortarete antice.

Traseul ne-a mai purtat pe la gradina botanica regala, unde, pe langa numeroase flori superb colorate, am putut admira si mai multi copaci plantati de diverse personalitati care au vizitat Sri Lanka, printre care se afla si un oficial comunist roman. Gradina de orhidee este punctul pentru care nu trebuie sa existe scuze pentru a fi ratat.

Am ajus si in Kandy, al doilea oras ca marime si ultima capitala din vremea regilor in Sri Lanka. Mi-a placut orasul care ofera privelisti incantatoare, am avut ocazia sa vad cel mai pretios artefact in cultura budista, dintele lui Buddha! In timpul procesiunii din templu, au scos la vedere caseta aurita in care este pastrat. Tot in Kandy, am participat la un spectacol traditional care a fost ok ca desfasurare, dar mai fascinat am fost de reprezentatia de dupa, care oferea plimbari pe jaratec incins, inghitirea focului, imblanzirea focului si diverse scheme de circ.

Un loc care mi-a placut cu adevarat a fost Nuwara Eliya, zona plantatiilor de ceai, unde am vizitat o fabrica de procesare si unde am inteles ca „ceaiul la pliculet” nu este cel mai bun. Introdus in aceasta cultura, am savurat cu totul altfel o ceasca de ceai autentic intr-un decor boem, inconjurat de munti inveliti complet in verdele plantatiilor de ceai. Ma simteam deja ca un english man‘, dar am zis sa imi revin si am dat iama in magazinul fabricii, de unde puteam achizitiona cutii cu ceai de tot felul de sortimente si arome.

Din baza de la Nuwara Eliya, am reusit explorarea Parcului National Horton Plains. Treziti cu noaptea in cap, am ajuns pe poteci de munte pe o racoare placuta. Terenul putin accidentat, dar, din nou, pentru cine apreciaza drumetia, merita cu prisosinta. Peisajele sunt foarte frumoase si nu fac decat sa te pregateasca pentru poza suprema de la World’s End, atractia majora a parcului: locul de unde se vede tot si de unde poti admira peisaje impresionante. Desi trebuie sa recunosc ca am frica de inaltime, pot zice ca, pentru cei fara posibilitati, e locul perfect unde se poate simti ca lumea e a ta.

Pe langa peisaj, am sperat tot drumul ca voi vedea leoparzi in Horton Plains, dar nu s-a intamplat. Am pastrat speranta pentru urmatorul parc pe care l-am vizitat, Parcul National Yala. Ghinion si aici, ramanem cu Animal Planet. In Yala, au fost ceva mai multe animale de vazut, pe langa paunii si bivolii de care eram deja plictisiti, am zarit un crocodil imens, multe pasari de dimensiuni si culori diferite si elefantii pe care i-am ratat la Ritigala, din cauza escortei pe care o aveam probabil. Foarte frumos parcul Yala, dar am ramas dezamagit din cauza ca, desi are cea mai mare densitate de leoparzi din lume, acestia nu s-au sinchisit sa apara. La un moment, dat ma concentrasem asa tare sa vad un leopard, incat aveam impresia ca ii vad in orice copac.

Tot in Yala, am vazut si dovada efectelor tsunami-ului din 2004. In zona de plaja din cadrul parcului, exista ruinele unui restaurant sters de pe harta de valurile devastatoare, iar, langa el, niste monumente care pastrau scara dimensiunilor la care au ajuns valurile cand au maturat coasta parcului.

Am ajuns si la capatul vizitei in Sri Lanka. Ultimul obiectiv a fost orasul Galle, cea mai buna dovada a dominatiei colonizatoare si cea mai mare fortareata din Asia lasata mostenire de europeni. Mi-a placut deoarece orice constructie avea un aer european si inca se vede amprenta portugheza, olandeza si britanica.

Deocamdata, am incheiat socotelile cu Sri Lanka si ne-am indreptat spre o destinatie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. S-au scris multe despre Maldive, s-au tocit taste, s-au printat carti, s-au facut poze, dar parerea mea e ca niciodata nu va fi suficient pentru a descrie exact senzatia pe care o traiesti in acest loc cu adevarat de vis!

Intr-adevar, poate Maldive nu este locul cel mai ieftin unde sa admiri peisajul, dar sunt sigur ca e locul perfect unde poti uita de tine si te poti transforma in cine vrei. Peisajul te fura asa tare, incat restul nu mai conteaza. Culoarea incredibila a apei, nisipul alb si fin care parca te cunoaste si iti asterne cel mai confortabil decor pentru pasii tai, pestii colorati care cutreiera recifurile, delfinii care fac salturi si inoata pe langa ambarcatiunile pline de turisti extaziati, dar din nou, mult prea putin pe langa efectul direct resimtit la fata locului!