Scotia, Taramul Nemuritorilor Daniela Shah

Un mix de peisaje salbatice, povesti ireale cu monstri fantastici, legende cu eroi nemuritori completate de o istorie tumultuoasa ce si-a lasat amprenta in fortarete sumbre si castele austere presarate pe locurile unor batalii epice sangeroase, alaturi de celebrul scotch whisky - cred ca asa ai putea descrie cel mai bine lumea in care traiesc mandrii urmasi ai celtilor – scotienii. 

Probabil ma asteptam la o poveste cu printi si printese atunci cand am plecat in aceasta excursie, insa in Scotia descoperi o lume aspra, cu munteni aprigi, complet diferita de Londra sau de ceea ce credeam ca reprezinta Marea Britanie.

Edinburgh te surprinde din prima clipa prin imbinarea armonioasa intre doua orase aproape distincte, pe de-o parte Old Town, orasul vechi, cu stradute inguste si cladiri medievale in stil gotic, iar pe de alta parte New Town, orasul nou, o capodopera de planificare urbanistica unde predomina stilurile neoclasic si georgian. Ambele orase fac parte din Patrimoniul Universal UNESCO.

Hotelul nostru a fost situat chiar la marginea Old Town, iar o plimbare de zece minute pe jos ne-a purtat pe stradute cochete si extrem de curate, iar cand la capatul unei alei inguste am iesit chiar in centrul Royal Mile, o strada turistica aglomerata si cam zgomotoasa, aproape nu ne-a venit sa credem ca, doar in urma cu cateva secunde, singurul zgomot al strazii era ecoul propriilor pasi. Avand lungimea de exact o mila scotiana, Royal Mile se intinde intre Castelul Edinburgh si Palatul Holyroodhouse si reprezinta o atractie in sine, o strada cu o combinatie eclectica de magazine, baruri si restaurante, alaturi de cladiri vechi, unele chiar de importanta istorica, biserici, cladiri reformate, intranduri si unghere secrete. E o adevarata placere sa hoinaresti aici, nu te plictisesti zile intregi, ai mereu ceva nou sa descoperi.
Ne-am plimbat pe Royal Mile, am facut shopping, am servit o cina excelenta la Albanach Bar. Am comandat Haggis, o renumita mancare traditionala scotiana din carne de oaie, asemanatoare caltabosului nostru la compozitie, desigur, asezonata din plin cu bere scotiana.

Cu o vechime seculara, Castelul Edinburgh domina ca o veritabila fortareata orasul, de la inaltimea crestei vulcanice pe care a fost ridicat, pastrand marturii insemnate ale scrierii istoriei scotiene, de la lupta pentru independenta a lui William Wallace, de la sfarsitul secolului al XIII-lea pana la rascoalele iacobitilor din secolul al XVIII-lea. In castel, se afla:

• Capela St. Margaret, cea mai veche cladire din oras, datand din secolul al XII-lea; 
• Palatul Regal, resedinta ultimilor Stuarti, unde se afla insemnele regale ale Scotiei, si anume sceptrul, coroana si sabia de stat; 
• Muzeul Memorial de Razboi, amenajat abia dupa al Doilea Razboi Mondial, iar o parte a fortaretei este inca o garnizoana activa. 
• Mons Meg, un tun medieval celebru de calibru 510 mm si o greutate de aproape 7 tone, construit in sec. al XV-lea, care arunca proiectile de piatra de aproape 200 de kilograme la o distanta de peste trei kilometri.
  In 1996, Piatra Destinului, ce servea la incoronarea regilor Scotiei, a fost readusa pe locurile de origine, fiind amplasata in camera coroanei din Palatul Regal, alaturi de bijuteriile coroanei scotiene. 
  Desi si-a pierdut rolul initial stabilit in 1861, de a anunta ora exacta vaselor ancorate in portul situat la trei kilometri distanta, Tunul de Ora 1, astazi o replica a originalului, exercita o atractie fascinanta asupra turistilor adunati din toate colturile orasului pentru a participa la ceremonia de tragere a salvei de la ora 13:00 fix.

Resedinta oficiala in Scotia a reginei si a membrilor familiei regale, Palatul Holyroodhouse, este situat in Parcul Holyrood, chiar la baza strazii Royal Mile, la capatul opus fata de castelul Edinburgh. In secolul al XII-lea, in acest loc a fost infiintata Abatia Holyrood care, datorita apropierii de castel, era destul de des vizitata de monarhii scotieni, astfel ca in secolul al XV-lea casa de oaspeti a abatiei a fost transformata in palat. De-a lungul timpului, acesta a fost scena unor evenimente istorice importante, legate in special de regina Maria a Scotiei, a carei casatorie a fost oficiata aici, dar au avut loc si intamplari dramatice ale vietii sale ce au culminat cu asasinarea brutala a secretarului sau Rizzio, chiar in apartamentele ei private. Tot aici a fost sediul armatei lui Bonnie Prince Charlie, din timpul revoltelor iacobite din 1745.

Chiar langa Palatul Holyroodhouse, se afla Parlamentul Scotian, o cladire cu o arhitectura controversata, construita dintr-un amestec de otel, granit si lemn de stejar, renumita fiind ca una dintre cele mai futuriste cladiri din Marea Britanie. Parlamentul scotian a fost restabilit ca institutie de stat in 1999, dupa ce fusese dizolvat in urma uniunii cu Anglia din 1707, la mai bine de 400 de ani de la infiintare.
 
Arthur’s Seat se inalta chiar in mijlocul Parcului Holyrood si este una dintre stancile ramase pe locul unui vulcan stins si erodate in timpul glaciatiunii, la fel precum Castle Rock, pe care se afla Castelul Edinburgh, fiind obiect de studiu pentru geologi din intreaga lume. Acest deal ce seamana cu un leu dormind este considerat una dintre posibilele locuri ale Castelului Camelot al legendarului rege Arthur. Totusi, alte studii recente explica etimologia numelui Arthur’s Seat ca fiind o traducere incorecta a unor nume originare din limba scotiana-galeza. Vederea panoramica a orasului de la inaltimea de 250 de metri a acestui deal este impresionanta.

Un alt punct de observatie si chiar imagine-simbol pe cartile postale cu Edinburgh este Calton Hill, produs tot de eroziunea glaciara, in traducere „Dealul cu aluni”. Aici se afla mai multe edificii comemorative, printre care Monumentul National, o cladire neterminata dedicata memoriei soldatilor cazuti in razboaiele napoleonice, Monumentul faimosului Amiral Nelson, eroul bataliei de la Trafalgar, si Monumentul poetului scotian Robert Burns.

Un edificiu remarcabil in stil neo-gotic este Monumentul Scott din frumoasele Gradini Princes Street, in memoria lui Sir Walter Scott, celebrul scriitor al romanelor Ivanhoe si Rob Roy. Dincolo de privelistea panoramica de 360° asupra orasului de la o inaltime de 62 de metri si 287 de trepte, cladirea are 64 de statui reprezentand personaje din opera artistului sau personalitati scotiene, iar la prima platforma se afla un mic muzeu dedicat ale carui ferestre sunt vitralii cu scene deosebite. Monumentul este cel mai mare din lume ridicat in memoria unui scriitor.

Princes Street este cea mai importanta artera de shopping din Edinburgh, cele mai apreciate branduri britanice au magazine deschise aici, iar dincolo de ea se intinde cartierul nou unde se afla Gradina Botanica Regala, Galeriile Nationale de Arta, Academia Regala, Banca Regala a Scotiei si alte institutii prestigioase. Ridicat in anii Iluminismului, la sfarsitul sec al XVIII-lea, New Town a adunat toata elita orasului care s-au mutat in case mari, in stil georgian, aranjate ordonat pe strazi largi, un adevarata model de sistematizare urbana, in timp ce sarmanii au ramas in inghesuitul Old Town care a devenit o mahala, macinata de foamete si holera.
In zona docurilor, chiar langa mallul Ocean Terminal, este ancorat Yahtul Regal Britannia, nava Maiestatii Sale Regina Elisabeta a II-a, proiectata astfel incat pe timp de razboi sa poata fi transformata in spital plutitor. Vasul este astazi muzeu, iar ocazional aici se desfasoara petreceri private.

Am parasit Edinburgh pentru a ne indrepta catre tinuturile inalte din Highlands, trecand peste Firth of Forth, estuarul de la varsarea Raului Forth in Marea Nordului. Podul rutier Forth, deschis in 1964, se afla in imediata apropiere a Podului Feroviar Forth, o minunatie inginereasca datand din 1890, cu o lungime totala de 2,5 km, prima structura majora din Marea Britanie construita din console prefabricate, utilizand o cantitate de otel de 10 ori mai mare decat necesarul pentru Turnul Eiffel. Pana in 1917, cand a fost finalizat Podul Quebec, a fost podul ce continea cea mai lunga consola din lume si, in prezent, esteal doilea. Pe traseu, am constatat cu surprindere ca toate indicatoarele rutiere si denumirile localitatilor sunt afisate intr-o limba necunoscuta, scotiana-galeza, o ramura a limbilor celtice, recunoscuta insa ca limba oficiala in Scotia.

Situata la poalele Muntilor Grampieni, distileria de la Blair Athol functioneaza incontinuu de la 1798 si se mandreste cu o sursa de apa pura din izvorul Allt Dour Burn (in traducere: arderea vidrelor), nesecat de peste 200 de ani. Aici am aflat cate ceva din secretele fabricarii scotch-ului, ce inseamna un single malt si un blended, in care soiuri selectate si maturate atent in butoaie de stejar sunt imbinate dupa retete tainice, mostenite de la o generatie la alta.

Am continuat calatoria spre nord, catre tinuturile legendare ale castelelor uitate de vreme, ce dateaza din zorii intunecati ai Evului Mediu, cand se ridicau incet-incet din nefiinta clanurile scotiene. Am facut o oprire in Pitlochry, un orasel pitoresc plin de farmec, cu case de piatra in stil victorian, vizitat de regina Victoria in 1842. Aici mi s-a parut locul potrivit sa incerc fish & chips din bucataria britanica, m-a tentat un mic birt de pe o straduta laturalnica, numit The Plaice to Be (probabil tot din scotiana deriva numele). Aici intrau si ieseau o multime de localnici, erau doar patru scaune langa o masa ingusta la geam si am asteptat putin sa se elibereze, insa chiar a meritat: mancarea a fost delicioasa.

Inainte de intrarea in Inverness, ne-am abatut cativa kilometri spre est, catre Culloden, mergand pe malul minunatului fiord Moray Firth, o destinatie completa datorita diversitatii pe care o ofera. Scotia este patria golfului, iar Moray Firth este una dintre locatiile premium, cu cele mai bune terenuri de golf. Varietatea sporturilor nautice este nelimitata: de la surfing, windsurfing, pescuit, navigatie, diving, waterski, dar se poate face mountain biking, calarie, catarare si drumetii, chiar si ski iarna. Zona marina este una dintre cele mai mari arii protejate din Europa, aici traiesc cei mai mari delfini din lume, iar in timpul lunilor calde, de vara, pot fi vazute balene si foci. Daca mai adaugi faptul ca pe o suprafata de mai putin de 50 km2, in zona Speyside, se afla jumatate dintre distileriile scotiente producatoare de single malt, cea mai renumita fiind Glenfiddich (in traducere Valea Caprioarelor, de aceea emblema este un cerb), atunci cu siguranta este locul perfect unde vrei sa mergi in Scotia.

Culloden Moor a fost locul bataliei decisive din revolta iacobitilor condusi de Bonnie Prince Charlie, din 1745. Aceasta a fost ultima incercare, nereusita de altfel, a dinastiei Stuart de a inlatura dinastia de Hanovra de la tronul Marii Britanii, moment in care s-a schimbat pentru totdeauna modul de viata traditionalist al clanurilor. Centrul expozitional prezinta filmulete istorice de reconstituire a acestei lupte, are un muzeu cu informatii despre revoltele iacobitilor si despre numeroasele lupte dintre clanuri si detine o colectie interesanta de arme ale vremii.

Spre seara, am ajuns la hotel in Inverness, amplasat intr-o cladire istorica, pe maulul raului Ness, chiar in fata Castelului Inverness. Raul Ness este singurul emergent din Loch Ness si se varsa in Moray Firth, imediat dupa Inverness. Se spune ca in acest rau a fost vazut pentru prima data monstrul din Loch Ness, in anul 565 e.n. Centrul oraselului cochet era la doar cateva minute de mers pe jos de hotel; ne-am plimbat pe High Street, unde am asistat la un spectacol ad-hoc de dansuri populare oferit de copii pe o scena improvizata chiar in mijlocul strazii. Am mancat un sandwich la McNab‘s Bar & Bistro, un bar dragut situat chiar langa intrarea in hotel, am servit o ciocolata excelenta si, desigur, bere scotiana.

Dimineata, am plecat spre sud, iar drumul ne-a purtat aproape 40 de kilometri pe malurile sinuoase ale Lacului Loch Ness care, avand o adancime maxima de 230 demetri, contine mai multa apa dulce decat toate lacurile Marii Britanii la un loc. In apa lacului traiesc numeroase specii de pesti, printre care anghila, somon, stiuca, pastrav, plevusca. Unii cred cu ardoare ca intr-adevar Nessie exista si ar fi un plesiosaur ce a supravietuit din Jurasic, insa alte explicatii stiintifice spun ca ar fi vorba despre confuzia cu diverse vietuitoare: pasari, anghile, elefanti de mare sau foci, in timp ce altii spun ca este doar o iluzie optica creata de un trunchi de copac, un val particular care se deplaseaza vertical, gaz seismic sau altele. Probabil daca stateam si noi cateva zile in zona, am fi reusit sa elucidam enigma. Am facut un stop pentru poze la Castelul Urquhart, care se reflecta enigmatic in apele tacute ale Lacului Loch Ness.

Desi am calatorit in mijlocul lunii iulie, plecand din Inverness, vremea mohorata ne-a insotit aproape tot drumul dupa aceea, creand o aura enigmatica in jurul castelelor cu arhitectura mai degraba cazona ce se inalta din negura vremii, ca o prelungire atemporala a peisajelor magnifice din jur, completate de muntii ce strapung magurile ca dintr-o alta dimensiune, intr-o comuniune inseparabila. 

La un moment dat, am intalnit o cireada de vacute scotiene – highland cattle, o rasa rezistenta, adaptata perfect climei aspre din tinuturile inalte. Blonde, roscate si brunete, cu par lung si ondulat, cu bretonul peste ochi intr-un stil intre bob si emo, cu coarne lungi si ascutite, mi s-au parut destul de haioase, semanau cu niste copii bosumflati, insa pareau foarte blande, ne-au oferit o sedinta foto pe cinste. Si m-am amuzat teribil cand am aflat c,a in lumea intreaga, sunt alintate sub numele de Highlander – eu pastram in memorie cu totul alta imagine pentru The Highlander, o combinatie intre Adrian Paul si Christopher Lambert. Datorita blanei groase in dublu strat cu care sunt acoperite, aceste animale nu acumuleaza grasime pentru protectia termica, de aceea carnea lor are un continut foarte redus de colesterol (mai redus chiar decat cea de pui), este frageda si fin granulata, de o inalta calitate si cu o savoare deosebita, facand parte din meniul preferat al familiei regale britanice. Datorita conditiilor climatice cu ploi frecvente, nutretul lor devine bogat in minerale, astfel carnea si laptele lor sunt mult mai bogate in fier si proteine decat la celelalte surate de-ale lor.

Imagine emblematica intre castelele Scotiei, Eilean Donan merita cu siguranta o vizita. Castelul a devenit celebru pentru aparitiile sale in filme, aici au fost filmate scenele de batalie ale clanului MacLeod din filmul Highlander cu Christopher Lambert, aici a avut locuinta Robert Mac MacDougal (Sean Connery) in Capcana pentru hot si a fost sediul MI6 din „Lumea e prea mica”, al treilea dintre filmele cu Pierce Brosnan in rolul lui James Bond. Se presupune ca micuta insula din Loch Duich a fost locuita inca din secolul al VI-lea e.n., cand Donnan din Eigg, un preot crestin galez, a ridicat o bisericuta pe insula, cel mai probabil din lemn, pentru ca nu a fost descoperita nici o urma a acesteia. Preotul a fost martirizat, dupa ce a fost ars pe rug. Prima fortareata a fost construita la inceputul secolului al XIII-lea de catre Clanul Mackenzie, urmasi ai unei dinastii celte ce au luptat alaturi de legendarul rege Robert the Bruce pentru independenta Scotiei de sub stapanirea Angliei. In timpul revoltei iacobitilor din secolul al XVIII-lea, castelul a fost distrus aproape integral de trupele guvernamentale din cauza implicarii clanului in lupta alaturi de rebeli. In secolul al XX-lea a fost refacut complet, urmarind structura originala, insa intr-o versiune mult mai elaborata, iar dupa o munca de restaurare de 20 de ani, a ajuns din nou la gloria de odinioara. Multe dintre camere arata ca si cum castelul ar fi inca locuit, in unele incaperi sunt prezente figuri de ceara, pentru a exemplifica desfasurarea unor activitati domestice.

Am plecat de la Castelul Eilean Donan si am trecut podul catre Insula Skye, arcuit in doi piloni peste Loch Alsh. Insula cetii, Skye, este cea mai mare dintre Hebridele Interioare ce fac parte din Arhipelagul Hebride, de pe coasta nord-vestica a Marii Britanii. Acestea sunt cele mai vechi insule locuite din Europa, existand semne ale prezentei umane chiar din epoca preistorica, apoi au venit celtii, urmati de vikingi, iar, in secolul al XIII-lea, au revenit Scotiei in urma Tratatului de la Perth. Astfel, insulele au ajuns sub controlul clanurilor scotiene, cele mai vechi fiind MacLean, MacLeod si MacDonald. Intre diversele clanuri s-au purtat de-a lungul timpului batalii sangeroase pentru suprematia asupra pamanturilor, insa aproape toate s-au implicat in razboiul pentru Independenta Scotiei, luptand impreuna alaturi de Robert de Bruce. Desi Clanul MacDonald este cel mai numeros, totusi, cel mai renumit este MacLeod, devenit celebru dupa filmul Highlander. Ca o traducere aproximativa din scotiana-galeza, Clanul MacLeod inseamna, de fapt, Familia Fiului lui Leod. 

O caracteristica unica a clanurilor scotiene este faptul ca fiecare dintre ele are propriul model de tartan, pe care il foloseste la realizarea imbracamintei traditionale: kilt, esarfa, cravata, salul asemanator cu un pled pe care il poarta pe umar. Tartanul este o tesatura de lana, avand ca model benzi orizontale si verticale, ce delimiteaza carouri in mai multe culori.

Pe insula Skye, se afla numeroase castele, martore mute ale istoriei scotiene, cele mai multe fiind insa in ruina sau abandonate si de aceea mult mai dificil de explorat: Armadale, Dunscaith, Caisteal Maol si Knock, despre care se crede ca este bantuit de o fantoma feminina imbracata in verde. Foarte bine conservat este Castelul Dunvegan, cel mai vechi castel locuit continuu din Scotia, fiind resedinta sefilor Clanului MacLeod pe o perioada mai mare de 800 de ani.

La Armadale, ne-am imbarcat pe feribotul companiei Caledonian MacBrayne si am traversat catre Mallaig, un pitoresc orasel pescaresc de pe coasta vestica a Scotiei. Am servit un cartof cu creveti proaspeti delicios, specialitatea zonei, la Tea Garden. La Mallaig este si punctul terminus al caii ferate West Highland Line, ce face legatura intre coasta vestica si Glasgow, considerata cea mai frumoasa din Marea Britanie si votata top rail journey in the world in 2009 de catre revista Wanderlust. Calea ferata are un singur rand de sine pe tot traseul, astfel ca trenul trebuie sa astepte schimbarea macazului in gara pana trece cel din directia opusa. Intre Malaig si Fort William, aceasta cale ferata trece peste Viaductul Glenfinnan, devenit celebru dupa ce s-a filmat aici Hogwarts Express din seria Harry Potter, unde am facut si noi o oprire pentru fotografii. Viaductul apare pe seria de bancnote de 10 lire emise de Banca Scotiei in 2007. Arcuit peste 21 de piloni, la o inaltime de 30 de metri, ofera o priveliste impresionanta asupra Loch Shiel si a Monumentului Glenfinnan, un turn ce marcheaza locul in care Bonnie Prince Charlie a ridicat stindardul revoltei iacobite in 1745; in varful acestuia se afla statuia unui scotian anonim imbracat in kilt. Calea ferata este operata de ScotRail, ce foloseste in general pentru trenuri locomotive cu unitati Diesel multiple, insa vara opereaza un tren cu aburi, Jacobite Steam Train, un tren de patrimoniu foarte apreciat de turisti.

Am trecut prin Fort Wiliams, situat la poalele celui mai inalt munte al Scotiei, Ben Nevis, iar seara am ajuns la Oban, un mic orasel pescaresc de pe coasta vestica. Dupa o plimbare relaxanta prin centrul orasului, in atmosfera racorita de ploaie, ne-am oprit pentru cina la Restaurantul Claredon, unde, mai tarziu, si-a inceput prestatia o formatie locala. Localnicii se distrau foarte bine si au inceput sa danseze alert, pe ritmuri traditionale, invitandu-ne si pe noi. Pasii nu erau foarte usori, insa ne-am descurcat si am petrecut impreuna pana la ore tarzii in noapte.

Dimineata, am plecat spre Valea Glencoe, ramasa in istorie pentru masacrul Clanului MacDonald din 1692. Am trecut pe langa terenurile mlastinoase de la Rannoch Moor, de numele carora se leaga scene din filmul Highlander, dar se spune ca ar fi fost localizat pe-aici si castelul familiei lui Scrooge McDuck‘s, celebrul personaj Disney.

Apoi, am continuat traseul spre Loch Fine, cel mai lung lac din Scotia, pe malurile caruia se inalta grandios splendidul Castel Iveraray. M-am tot intrebat daca aristocratii isi scot casele la „mezat" - adica sa permita hoardelor de turisti galagiosi sa cerceteze curiosi fiecare ungher, doar ca o demonstratie de elitism, sau pur si simplu este o simpla masura de amortizare intr-o oarecare masura a enormelor cheltuieli de intretinere. Casa de secole a Clanului Campbell, innobilati ca duci de Argyll, Castelul Inveraray este o mica bijuterie a Scotiei, fiind asezat cochet intr-o gradina imensa, de peste 24.000 de hectare. Asa cum se infatiseaza astazi vizitatorilor, castelul este de fapt o replica reusita a celui original din secolul al XV-lea, pastrand arhitectura sobra la exterior, intr-un stil neo-gotic, surprinzand insa cu interioare delicate, neoclasice, cu mare atentie la detalii. Peretii interiori si unele tavane sunt pictate cu o maiestrie desavarsita, gasesti tapisetii originale de Beauvais, portelanuri chinezesti, japoneze si englezesti, obiecte rare de mobilier, o expozitie de haine de ceremonie ale membrilor clanului, iar sala de arme este fabuloasa. Galeria de tablouri contine o colectie impresionanta de portrete ale membrilor clanului, iar intr-una dintre camere se afla arborele genealogic al familiei - de la inceputuri si pana in zilele noastre. Sala de dineuri de stat este o adevarata capodopera, de o extravaganta neobisnuita, cu picturi si tapiserii remarcabile, iar piesele de mobilier se pastreaza intacte de sute de ani.
Se spune ca este bantuit de fantoma unui harpist, spanzurat in 1644, drept pedeapsa pentru indrazneala de a fi ridicat ochii la stapana casei, iar, cand un membru al familiei este pe patul de moarte, dintr-un colt intunecat al camerei se aude sunetul tanguitor al harpei. Unii cred ca ar fi mai multe fantome, doamna in gri, vazuta numai de mostenitoarele de Argyll, o servitoare ragusita, chiar si o galera de razboi bantuie fantomatica, iar coincidenta sau nu, la ora 2:00, cand scriu despre asta, un zgomot infernal a zguduit linistea noptii, speriind-o si pe Lucky.
Plimbarea in gradini a fost minunata, intalnesti cedri si sequoia, tisa si chiparosi, trandafiri si azalee, intr-o paleta coloristica uluitoare. 

Am plecat de la Argyll extaziati de farmecul castelului si de privelistile minunate ale imprejurimilor acestuia si ne-am indreptat catre Glasgow, mergand pe malurile frumoase ale Loch Lomond, cel mai intins lac din Marea Britanie.

Chiar daca nu am trecut pe la Stirling, doar apropierea de locul celebrei batalii a insufletit povestile despre William Wallace, marele erou national scotian si simbolul luptei acestuia pentru independenta. Si, desigur, orice istorisire despre Scotia nu este completa fara cateva cuvinte despre figura sa emblematica. Un personaj obscur in copilarie si adolescenta, intrucat nu se cunosc foarte multe despre el, tanarul William a fost, se pare, martor al asasinarii tatalui sau de catre soldatii proaspatului instaurat regim de ocupatie britanic de la sfarsitul secolului al XIII-lea, ceea ce avea sa marcheze in mod definitoriu evolutia sa ulterioara ca adult. Dupa ani de opresiune si persecutare a localnicilor de catre Edward I Longshanks, unul dintre cei mai necrutatori monarhi ai imperiului britanic, supranumit Ciocanul Scotienilor, William este cel care aprinde scanteia revoltei, dupa ce il ucide cu sange rece in public pe asasinul sotiei sale. I s-au alaturat repede membrii clanurilor scotiene si mii de munteni din toate colturile tarii, pornind un razboi controversat, renumit prin cruzimea cu care i-au tratat pe englezi, fie ei soldati, copii, femei, sau slujitori ai Domnului. A repurtat victorii rasunatoare, utilizand tactici de lupta de mare strateg si a eliberat unul dupa altul teritoriile Scotiei, a inventat chiar si o formatie de lupta numita schiltron, apreciata in studiile despre arta razboiului.
Batalia de la Stirling Bridge a ramas in amintire ca o demonstratie de virtuozitate a talentului strategic al lui Wallace, care a reusit sa infranga armatele engleze trimise de Edward I Longshanks, de patru ori mai numeroase. Dupa aceasta izbanda, a fot numit regent si Protectorul Scotiei, avand practic prima pozitie in stat, intr-o perioada in care nici un rege nu se dovedise suficient de merituos pentru a ramane la putere. A fost tradat insa de cativa nobili scotieni loiali regelui Angliei, iar dupa un simulacru de judecata, i-a fost aplicata cea mai abominabila tortura a vremii, mai intai a fost spanzurat, apoi inecat pana aproape de exitus, dupa care a fost eviscerat si emasculinizat, iar maruntaiele au fost arse chiar in fata sa. La final, a fost decapitat, corpul i-a fost dezmembrat, iar capul, conservat in gudron, a fost pastrat o perioada indelungata infipt intr-o sulita pe London Bridge. Iar, in acest moment, s-a nascut legenda nemuritoare a unui martir, Wallace, imortalizata de Mel Gibson in Braveheart. Se pare ca traditionalistii scotieni au fost complet nemultumiti de asocierea eroului lor cu celebrul actor, dar mai ales de inadvertentele istorice din film.

Ajunsa in Glasgow, pe malul Raului Clyde, m-am indragostit din prima clipa de frumosul oras scotian, stilat si cochet, cu arhitectura lui victoriana, cu o viata de noapte vibranta, aratandu-ne si o alta fata a Scotiei, parca pentru a completa diversitatea acesteia.
Prima data, am ajuns la Kelvingrove Art Gallery & Museum, similar Muzeului de Stiinte Naturale din Londra, insa mult mai mic. Are cateva exponate celebre, printre care Isus pe Cruce al lui Dali (pentru recuperarea careia guvernul spaniol a oferit 130 mil USD, insa a fost refuzat), Buna Vestire a lui Botticelli si Portretul lui Alexander Reid de Van Gogh, dar si niste fosile preistorice, un sarcofag din Egiptul antic, un elefant in marime naturala, o masina din anii ’20 si chiar un avion Spitfire din al Doilea Razboi Mondial.

Apoi, am vizitat Catedrala din Glasgow, ridicata inca din secolul al XII-lea, pe locul unde s-a aflat prima biserica a lui Sf Mungo, patronul orasului. Aici a fost fondata prima universitate din oras, in secolul al XV-lea, iar acum gazduieste mormintele multor personalitati scotiene. In apropiere, se afla Infirmieria Regala, unde si-au desfasurat activitatea nume sonore din lumea medicinei. Seara, am luat cina la Mussel Inn, cu scoici si fructe de mare, excelenta mancarea. Dupa care am explorat pe jos orasul, am vazut Victoria Square, apoi ne-am plimbat pe Buchanan Street, o promenada minunata cu branduri celebre.

Dimineata devreme, am continuat drumul de-a lungul coastei, spre Cairnryan, la granita Scotiei, pentru a traversa cu ferry-boat-ul spre Irlanda. Am lasat in urma o lume aparte, cu o natura ireala ascunsa printre neguri si castele enigmatice, bantuite de fantomele trecutului, cu descendenti demni ai unor inaintasi ilustri, unde la orice pas poti intalni umbrele nemuritorilor.