De Republica Dominicana nu ma pot satura vreodata. Pentru mine, ramane acel paradis exotic in care timpul curge altfel, culoarea apei oceanului te vrajeste, iar palmierii te invita la relaxare suprema. Am ales aceasta destinatie pentru a petrece doua luni de zile - timp in care am imbinat pasiunea mea pentru calatorii si explorarea in detaliu a destinatiei, ca parte a jobului meu, dar si o hrana pentru suflet.
Cand spui Republica Dominicana, spui plaje cu nisip alb si apa turcoaz, vegetatie uimitoare si cultura bogata, ceea ce o face sa fie una dintre cele mai cautate destinatii din Caraibe. Daca alegi sa iti petreci vacanta in Punta Cana, iti ofer aici cateva sfaturi de calatorie.
In cazul in care ti-ai propus vacanta mai lunga / pe cont propriu / care sa iasa din zonele turistice, iti recomand sa inveti cateva fraze in spaniola. In zonele turistice din Republica Dominicana, se vorbeste engleza, dar, daca te departezi de aceste zone, vei avea nevoie de ceva cunostinte de limba spaniola.
Moneda locala este Pesosul Dominican, dar in multe locuri poti plati in dolari. Ai voie sa iesi cu moneda locala din tara in caz ca aduni monede sau bancnote ca suvenir si vrei sa iti intregesti colectia.
Pentru excursii optionale, iti recomand sa alegi tour operatori locali si sa intrebi de la inceput ce iti ofera si ce este inclus in tarif. Daca ai un grup de mai multe persoane, incearca sa negociezi tarifele si sa faci excursii private. Daca alegi excursii de tip shared, timpul de asteptare e mai mare deoarece trebuie ca operatorul sa ia si alti turisti de la alte hoteluri.
Ca excursii optionale, neaparat trebuie sa mergi la Insula Saona. De la hotel pana in localitatea Bayahibe vei face cam o ora cu autocarul: e locul de unde te vei imbarca pe catamaran si, timp de o ora si jumatate, te vei bucura de petrecerile de acolo si de buna dispozitie pe care o ofera dominicanii, in timp ce navighezi pe apele Marii Caraibiene. Saona e o insula virgina, nelocuita, ce abunda in palmeri inalti si stufosi, ce primeste zilnic sute de turisti. Vei avea parte de un pranz copios pe insula si timp liber pentru a innota sau explora imprejurimile.
Daca preferi adrenalina, iti recomand o excursie cu buggy de jumatate de zi. Vei merge intr-un parc tematic unde vei avea parte de un show traditional al aborigenilor, vei avea ocazia sa degusti cacao, cafea si ceai si sa faci o vizita la plaja Macao, unde valurile sunt ideale pentru surf.
Pentru istorie si cultura, iti recomand un tur de o zi in capitala Santo Domingo, un oras colonial ce abunda in cladiri istorice, bine pastrate pana in ziua de azi.
Republica Dominicana este o destinatie ce merita explorata - iti ofera savoare vacantei si iti faureste amintiri memorabile!