Pentru mine, Kenya ocupa un top fruntas in clasamentul celor mai interesante, colorate si diversificate destinatii pe care le-am vizitat pana acum. De la parcurile naturale pana la cultura locala si bucuria localnicilor, toate acestea te fac sa te indragostesti iremediabil de aceasta destinatie.
Circuitul nostru a inclus si Marea Migratie a animalelor, care are loc in fiecare an in august-septembrie din Serengeti (Tanzania) spre Maasai Mara (Kenya).
Parcurile vizitate in acest circuit au fost: Parcurile Nationale Tsavo Est si Vest, Parcul National Amboseli, Lacul Nakuru si Parcul National Maasai Mara. Toate mi s-au parut unice prin formele de relief si diversitatea animalelor prezente, dar cel mai impresionant a fost de departe Maasai Mara.
In safari te vei plimba in jeepuri acoperite, pentru mai multa siguranta, comode, iar soferii acestora, care sunt si ghizi locali, iti vor da toate informatiile de care ai nevoie pe parcursul itinerariului.
Cazarea se face in lodge-uri specifice zonei, de unde vei avea ocazia sa vezi mai indeaproape animalele ce vin pana in vecinatatea acestora. Lodge-urile sunt situate in mijlocul parcului, astfel incat este foarte facila plimbarea prin rezervatie, fructificand astfel la maximum timpul petrecut aici.
Recomand dupa un astfel de safari cateva zile de relaxare in zona Diana Beach, la plaja. Aici exista o varietate de optiuni foarte bune de cazare, pe plaja, pline de vegetatie si personal amabil, a carui principala grija este ca oaspetii sa se simta excelent.