Kenya batranului leu Alina Costici

Principala poarta de intrare in Kenya este Nairobi, capitala statului si cel mai mare oras. Se ajunge dupa un zbor insumat de aproximativ zece ore, cu escala in Doha. 

Nairobi este un oras aglomerat, vibrant, cu trafic destul de cunoscut pentru bucuresteni. As spune ca, dupa aceasta experienta, traficul bucurestean o sa ni se para destul de lejer.

Diversitatea de culori te surprinde inca de cand aterizezi, africanii fiind cunoscuti pentru culorile vibrante pe care le poarta si prin bogatia de podoabe, mai ales la doamne.

Dupa o noapte de somn in Nairobi, ne-am urcat in masinile desemnate pentru restul zilelor si am plecat spre savana, primul nostru contact cu safariul fiind in rezervatia Maasai Mara.

Drumurile in Kenya sunt drumuri de tara, prafuite, insa, in momentul in care se intra in rezervatie, soferii deschid trapa si poti sa iesi sa admiri peisajul.

Am ajuns la lodge la timp pentru masa, destul de infometati, asa ca dupa un pranz rapid cu care ne-am incarcat bateriile am plecat in recunostere, intr-un prim game drive in Maasai Mara.

Primul contact a fost cu girafele care parca erau pregatite pentru noi si pentru fotografiile pe care ni le doream. Mestecau linistite frunze de acacia, probabil un pranz tarziu, uneori isi mai ridicau gatul deasupra ramurilor si ne priveau curioase, dar linistite.

Desi noi eram uimiti de tot - bizoni, elefanti, girafe, zebre - ghizii ne spuneau sa stam linistiti pentru ca o sa vedem multe, insa cele mai importante si greu de vazut sunt felinele si trebuie sa fim abili in a le depista.

Norocul incepatorului, pentru ca nu eram nici macar de jumatate de ora in safari cand am vazut doi gheparzi care se infruptau dintr-o antilopa tocmai vanata, la umbra unui sant.

Dupa ce am imortalizat momentul, am plecat mai departe cu speranta ca o sa observam mai multe, insa deja soarele apunea, asa ca tot ce ne-a ramas de facut a fost sa ne bucuram de primul apus in Kenya.

A doua zi, dupa un alt game drive la fel de reusit, am oprit intr-un sat de Maasai, populatie nomada, care da numele acestei rezervatii. Fiecare intalnire cu oamenii locului mi se pare emotionanta pentru ca reusesti cumva sa te transpui si sa intri in contact nu numai cu partea materiala, dar si cu cea umana. Aici, cel mai mult m-au impresionat copiii. Toti eram pregatiti cu bomboane, caiete, rechizite pentru ei, dar nu eram pregatiti pentru emotia lor cand aveau sa guste din bomboana aceea pe care noi o consideram banala de multe ori sau pe care o refuzam de frica siluetei.

Asa arata fericirea in forma cea mai pura, bucuria dusa la nivel maxim si recunostinta. Mereu am spus ca cel mai important lucru pe care il descopar in calatoriile mele este sa fiu recunoscatoare pentru ce am, pentru ce vad, pentru ce traiesc, pentru ce mi se ofera si pentru ce ofer.

Nu poti ajunge in Maasai Mara si sa nu vizitezi un sat de maasai, am vazut unul si in Tanzania, insa acolo am perceput experienta ca fiind una mai comerciala, mai turistica, aici am trait si simtit ce inseamna aceasta cultura.

Parte a acestei vizite, am vazut si o scoala locala, prilej cu care am descarcat rechizitele, caietele si cartile de desenat pe care le aveam de acasa, cumparate cu ajutorul colegilor mei de la Eturia Hope. Din pacate, copiii erau in vacanta pentru ca era sarbatoate, insa am vizitat scoala, salile de clasa si am discutat cu un profesor de engleza care se afla acolo in ziua respectiva. Atunci am realizat ca educatia muta muntii din loc, deschide minti si universuri si, asa cum era scris pe un perete, educatia este pe primul plan.

Destul de emotionati, ne-am continuat aventura in safari si, spre deliciul si incantarea nostra, nu am fost dezamagiti. In fata noastra, la umbra unui mic arbore, dormea linistit regele junglei: leul. Ce spectacol sa il vezi in mediul lui, sa se intinda in fata ta, sa caste cu toata gura si sa ii poti numara toti dintii (ascutiti) sau sa isi scuture coama pentru ca mai apoi sa se culce din nou. Experienta difera total de cea a unei gradini zoo, aici animalele sunt libere, nu au granite sau bariere impuse, migreaza si se hranesc singure cu ce vaneaza.

In topul experientelor traite in aceasta rezervatie, a fost o intalnire neasteptata in drum spre granita cu Tanzania, pe marginea unui drum prafuit si plin de gropi. Eram toti obositi cand, in fata noastra, a aparut batranul leu, cu coama lui imensa si plina, cu trupul svelt si mandru, insa macinat de ani. Parca era un cadou oferit de Maasai Mara, inainte de despartire. S-a oprit langa masina noastra si, asemenea leului din Lion King, a pozat pentru noi cateva secunde.

Am intalnit o multitudine de animale si le-am observat cu drag si interes pe toate: de la zebrele cu dungile lor albe si negre la girafe cu gat lung si picioare de parca stau sa se franga si la elefanti care mancau dintr-un copac de acacia. Insa, pentru mine, aceasta intalnire cu leul batran, rege al junglei, o sa ramana mereu preferata mea.