Iordania - religie, cultura si traditii Stefania

Stefania
Iordania - religie, cultura si traditii

Cand am aflat ca va urma sa ajung in Iordania, o multime de sentimente m-au cuprins simultan. Parca visam. Insa, pana nu am aterizat in Amman si am pasit intr-o lume complet diferita, nu am putut constientiza plecarea in Iordania. Iar faptul ca am aterizat la 03:30 dimineata a amplificat sentimentul de visare.

Nu pot descrie in cuvinte frumusetea locurilor vizitate pe tot parcursul calatoriei: Amman, orasul construit pe sapte coline, fost oras roman, acum o capitala moderna si plina de viata; Petra, orasul nabateenilor, desprins parca din basme; si desertul Wadi Rum cu decorul selenar.

Nu pot alege un loc preferat sau un loc care sa nu ma fi impresionat - toate obiectivele din itinerarul nostru au dus la o calatorie memorabila. In prima zi am facut cunostinta pentru prima data cu lumea araba: femei cu hijab pe cap si cu machiaj ce accentua privirea profunda si plina de mister, casele traditionale albe cu dou etaje ce se aliniau de-a lungul colinelor printre cladirile si restaurantele moderne, moscheile fascinante ce iti rapesc privirea si curiozitatea si, nu in ultimul rand, tarabele de mirodenii ce te ademenesc cu aromele orientale. Insa printre toate aceste lucruri atat de diferite fata de noi, am descoperit si o zona putin familiara: ruinele romane ale orasului. 

Cu greu imi puteam imagina un teatru roman, un templu dedicat lui Hercule si instriptii latine intr-un decor arab. Insa, felul cum toate aceste elemente se impleteau pur si simplu m-a fascinat. Insa lucurile familiare nu s-au terminat aici.

In urmatoarele zile, am vizitat ruinele orasului roman Jerash, cel mai bine pastrat oras roman din aceasta regiune, Muntele Nebo, unde Moise a zarit Tara Fagaduintei, si locul de botez al lui Iisus. Pasind printre stradutele cu coloane corintice din Jerash si atingand apele Raului Iordan atat de cunoscut pentru toti crestinii, cu greu puteam sa realizez ca de fapt ne aflam intr-o tara araba. In continuare, ne-am indreptat spre Marea Moarta, locul cu cea mai mica altitudine din lume. Soarele ardea necrutator in aceasta regiune si orice picatura de apa pe care o beam parea o adevarata binecuvantare. 

Timpul petrecut la Marea Moarta a fost suficient pentru a ne bucura de putina relaxare. Urma sa vedem cea mai frumoasa bijuterie a Iordaniei: Petra. Nimic nu te poate pregati pentru vizitarea orasului Petra. Parca tot ce vazusem pana atunci a disparut din amintirile noastre. Tot ce stiam in acel moment era faptul ca ne aflam la Petra. Drumul pana in inima orasului nabateean se face printr-un culoar de stanci cu o inaltime de 90 de metri si cu o latime in anumite puncte de doar trei metri. Iar la capatul acelui culoar te intampina Al Khazneh (Trezoreria), sapata in stanca roz-trandafirie. 

Nu pot descrie in cuvinte sentimentul care m-a cuprins in momentul acela. Oricate poze as fi vazut pe internet si oricat de mult m-am documentat despre acest loc, nimic nu te pregateste pentru emotia pe care o traiesti cand ajungi acolo. Intregul oras pare a fi ireal. Nu vroiam sa mai plec de acolo. Insa programul inca ne mai pregatea cateva surprize. 

Urmatoarea zi, am plecat spre desertul Wadi Rum. Daca la inceput inca mai intalneam lucruri familiare, aici cu siguranta ma simteam intr-o alta lume. Aventura din acest loc selenar a inclus o plimbare cu jeepurile, presarata cu vizite la tabere de beduini mereu dornici sa te serveasca cu ceai negru sau cafea cu cardamom si o plimbare pe camile.

Ne-am indreptat apoi spre Aqaba, singurul oras-port cu iesire la mare al Iordaniei. Briza marii ne mangaia usor, in timp ce ne pregateam de urmatoarea aventura. Ne-am imbarcat pe vasul Neptune, un submarin cu geamurile de sticla, ce iti permitea sa vezi viata subacvatica a Marii Rosii.

De aici, ne-am intors spre Amman, unde am avut putin timp liber la dispozitie, lucru care ne-a permis sa mai facem o data cunostinta cu acest loc. De aceasta data insa am vazut o alta latura a acestuia: ne-am plimbat printre magazinele de mirodenii, am avut parte de nelipsitele negocieri si micile degustari de fructe exotice si sucuri naturale din fructe proaspete si trestie de zahar. 

Pot spune cu adevarat ca aceasta experienta a fost de neuitat, ramanand mereu cu drag in amintirile mele. Daca ar trebui sa descriu in doar trei cuvinte Iordania, acestea ar fi: religie, cultura si traditii.

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/pers., efectuata in perioada 04.09.2024 - 04.11.2025.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia

 
  Muta ferestra