Sri Lanka se afla pe lista noastra de calatorii de ceva vreme si suntem bucurosi ca anul acesta am reusit sa ajungem acolo. Mult laudata de prietenii nostri care au vizitat-o, am plecat cu nerabdare si cu asteptari mari. Si cu toate ca ni se povestisera multe, tara aceasta tot a reusit sa ne surprinda intr-un mod extrem de placut.
Sri Lanka este ceea ce eu numesc genul meu de all inclusive. Ofera absolut tot ce si-ar putea dori un turist. De la cultura, istorie, experiente culinare, drumetii in parcurile nationale, natura, animale in salbaticie, vegetatie luxurianta, plantatii de ceai sau de orez, munte sau plaje superbe la Oceanul Indian, pe toate le ofera Sri Lanka. Iar noi, bineinteles, le-am experimentat pe toate. Mi-ar fi greu sa aleg un singur lucru care sa ne fi placut cel mai mult, fiecare zi a venit la pachet cu o noua aventura, mereu diferita de ziua precedenta.
A fost o vacanta complexa si completa, absolut minunata. Iar organizarea a fost si ea, si de data aceasta, la standardele cu care Eturia ne-a obisnuit.
Spunea cineva odata ca Eturia creeaza dependenta. Si asa este. Asadar, ne vedem in urmatoarea aventura.