Impresii Singapore & Indonezia - iulie Oana Gratiela

Oana Gratiela
Impresii Singapore & Indonezia - iulie

O noua calatorie cu Eturia nu putea fi decat o alta provocare pe care o asteptam cu entuziasm. Stiam ca va fi o vacanta minunata datorita destinatiilor dar si a organizarii impecabile dovedite in excursiile anterioare. 

Singapore - un oras stat care m-a fascinat. Este asa cum bine spunea cineva ”o oaza din cel mai rafinat occident”. M-a impresionat cutarenia impecabila, amabilitatea oamenilor, infrastuctura, grija pentru frumos si pentru lucrul bine facut, educatia, obsesia pentru perfectiune, parca toate erau din viitor. As spune ca Singapore este etalonul civilizatiei, o lume in care visam sa traim. Ne-am simtit pentru trei zile, calatori in viitor. Mai in siguranta decat aici nu m-am simtit nicaieri, statul cu criminalitate aproape zero. Orasul stat din Peninsula Malay care si-a castigat suveranitatea la 9 august 1965 era la data sosirii in fierberea aniversarii a 50 de ani de independenta. Nu ne-am putut da seama ce ar mai putea pune la punct dar peste tot se lucra. Intr-un stat dominat de zgarie nori, vegetatia era pretutindeni: parcuri, restaurante cu gradini, copaci si plante exotice de o frumusete aparte ce decorau strazile si terasele blocurilor, pana la ultimul etaj. Perfectiunea este la ea acasa. Ai crede ca miile de turisti si multitudinea de culturi intalnite ar strica ordinea ce domneste aici. Regulile fiind foarte clare si stricte, majoritatea oamenilor alege sa le respecte si sa se bucure de frumos. 

Civilizatia o intalnesti de cum pasesti pe aeroportul Changi, votat pentru al treilea an consecutiv ca cel mai frumos aeroport din lume, datorita spatiilor verzi, gradinii de orhidee, piscinei outdoor precum si celor doua sali de cinema. In fiecare terminal exista cate un hotel unde pasagerii pot inchiria camera pentru cel putin sase ore, incepand de la 76 de dolari. Cum iesi din aeroport te izbeste un aer foarte cald si umed cu care incerci sa te obisnuiesti, diferenta de temperatura dintre exterior si interior fiind considerabila si nu tocmai placuta. Bulevardele sunt largi, foarte clare, fiind foarte usor de circulat cu autobuzul, metroul si taxiul. Cazarea pentru cele trei nopti petrecute in Singapore a fost la Hotel Rendezvous, foarte bine pozitionat, situat in Cartierul Artelor si Patrimoniului din Singapore, la 5 minute de mers pe jos de statiile Dhoby Ghuat si Bras Basah, Muzeul de Arta si Muzeul National din Singapore fiind in apropiere, ca si zona comerciala din bulevardul Orchard si cartierul central de afaceri (10 minute de mers pe jos). 

Dupa un zbor foarte lung, cu o escala in Istanbul, am inceput vizita cu Singapore Flyer-cea mai mare roata din lume (165 m), avand o vedere minunata asupra Marina Bay, insule, oras, a copaceilor artificiali din Gardens by the Bay si a intortocheatelor autostrazi. Program 08:00-22:30,ultima intrare la 22:15. Am continuat ziua urmatoare cu vizite la Muzeul de Arta, Muzeul National din Singapore, Centrul Civic, Asian Civilisation Museum, Limbo Seng Memorial, Indian National Army Monument,The Arts House, Padang, Parlamentul si Curtea Suprema, St Andrew Cathedral-Cea mai mare catedrala din Singapore. Am zabovit ceva mai mult la Merlion Park, pentru cateva zeci de poze din diferite unghiuri. Merlionul este emblema orasului, numele provenind de la Singapura (Leul orasului). Ne-am oprit apoi la Moscheea Sultanului-Kampong Glam(Malay culture si cartierul arab), continuand cu Little India -Veerama Kaliamman Sri Thandayuthapani Temple din cartierul colonial, fiind cel mai important templu pentru comunitatea hindu, ajungand intr-un final in Chinatown-cartierul chinezesc cu Buddha Tooth Relic Temple & Museum, care gazduieste un dinte despre care se spune ca i-ar fi apartinut lui Buddha, Sri Mariamman Temple-cel mai vechi temple Hindu din Singapore ,Thian Hock Keng si Jamae Mosque cunoscuta si sub denumirea de Masjid Chulia-una dintre cele mai vechi moschee din Singapore.Toate acestea le-am parcurs, plecand de la hotel pe jos. 

Am continuat cu fascinanta Gradina zoologica-printre cele mai mari din lume, situata in afara orasului, dupa o calatorie cu taxiul, conducatorul acestuia fiind cea mai haioasa persoana intalnita in Singapore, cu un ras molipsitor, facand glume cu noi spunandu-ne ca am putea ramane blocati in Bali din cauza vulcanului, ceea ce s-a si intamplat mai tarziu. Ca vizita sa fie completa, ne-am rezervat bilete de acasa la River Safari- o placuta plimbare cu barcuta pe rau pentru a admira diverse animale: girafe, elefanti si Night Safari-o vizita nocturna cu trenuletul, printre animale. Ziua urmatoare a inceput cu vizita la Marina Bay Sands - minunatul hotel deschis in anul 2010, ce se intinde pe aproape 50 de hectare si care a costat 8 miliarde de dolari, urcare pe Skypark, la etajul 56 pentru a admira o panorama superba de 360 de grade asupra orasului, de data asta ziua, privelistea fiind minunata;se observa de aici Esplanada- cladirea cu forma interesanta de durian ce gazduieste reprezentatii de teatru, muzica si dans. Ne-am pierdut apoi dea dreptul prin imensul mall al hotelului, in care te puteai plimba si cu barca, reusind cu greu sa gasim iesirea spre Gardens by the Bay, fabuloasele gradini inaugurate in 2012, ce se intind pe aproximativ 100 de hectare care, privite de sus, seamana cu o orhidee uriasa ale carei radacini sunt serele de pe malul marii, frunzele sunt formele de relief, mugurii sunt potecile si drumurile, iar reteaua de flori, gradinile, fiind incantati de Flower Dome si de Cloud Forest ,sere ce cuprind specii de copaci si plante, poduri suspendate, cascade. Poti admira privelistea gradinilor si de pe terasa unuia dintre cei 18 “supertree”, copacei artificiali frumos luminati si animati seara de superbe jocuri de lumini. 

Dupa o ploaie puternica ce s-a iscat din senin, am plecat pe Insula Sentosa ajungand cu Singapore Cable Car. Am fost impresionati de spectacolul de lumini si lasere Wings of Time, ce se desfasoara pe apa si care nu trebuie ratat. Pe insula se poate ajunge atat cu telecabina, pod pietonal, pod auto, metrou sau tren suspendat. Dupa ce toata ziua am fost uimiti de diversitatea locurilor vizitate, ne-am oprit la unul dintre restaurante pentru a servi cina. Mare ne-a fost uimirea cand in loc de meniu ni s-a pus in brate o tableta. Dupa ce am asteptat o vreme, ne-am dat seama ca nimeni nu va veni sa ia comanda si ca noi trebuie sa o trimitem de pe tableta, direct in bucataria restaurantului, chelnerului revenindu-i doar sarcina sa serveasca cele comandate. Dimineata dinaintea transferului in Bali am rezervat-o Gradinii Botanice ce se intinde pe 70 de hectare, vrajiti de frumusetea Gradinii de orhidee(cea mai mare Gradina de orhidee din Asia)-3 ha si cuprinde peste 1000 de specii. Ne-am indreptat spre Bali cu gandul ca vom reveni cu siguranta in fascinantul Singapore. 

Bali-traditie, natura, zei-o vacanta minunata. O insula care le are pe toate: vegetatie, temple, vulcani, plaje, plante si fructe exotice si multe zambete. La sosirea pe aeroportul Ngurah Rai din Denpasar-Bali, dupa achitarea taxei de viza de 35 de dolari, am fost intampinati de ghidul local imbracat traditional care ne-a condus la hotelul nostru, Kupu Kupu Barong, din zona Ubud, situat la 10 minute de mers cu masina de Palatul Regal si piata din Ubud. Numele aeroportului este dat de cel care a ordonat balinezilor puputan-ul lupta pana la moarte-sinuciderea in masa pentru care au optat balinezii cand alternativa era sa devina supusii olandezilor invadatori. 

Ubud este centrul turistic, artistic si cultural al insulei. Recomand cazarea in zona Ubud pentru o usoara explorare a insulei, traficul de pe insula fiind infernal. Kupu Kupu Barong este o oaza incantatoare de verdeata, situata in mijlocul naturii, cu un personal extrem de amabil, fiind intampinati, desi era noapte, cu traditionalele ghirlande de frangipani, flori ce infloresc o data la doua saptamani, dupa o saptamana cad si ciclul se reia. Am primit o camera incantatoare,frumos decorata cu elemente traditionale, de care ne-am bucurat in cele sase zile petrecute aici. Ziua urmatoare am inceput-o cu explorarea resortului Kuku Kupu Barong situat intr-un cadru natural perfect, ratacindu-ne printre minunatele alei. Am pornit apoi spre Ubud, beneficiind de serviciul de transfer gratuit din partea hotelului. Am inceput cu Pura Saraswati si superbul iaz cu lotusi situat in fata sa, ce pastreaza alaturi de vechiul palat semne ale stapanirii sultanului din Ubud. De cum pasesti in Ubud, remarci statuie din piatra vulcanica din fata caselor, protectoare de spirite rele. In fiecare zi, inainte de inceperea activitatii, balinezii se roaga pentru a fi binecuvantati, ei fiind in majoritate hindu, aducand ofrande zeitatilor-”canang sari”-este ritualul prin care balinezii ofera zeitatilor ceea ce pamantul le-a oferit lor. Peste tot se simte mirosul betisoarelor de santal aprinse langa ofrandele din flori, fructe si dulciuri. In fiecare casa exista cel putin cate un templu. Dupa o negociere cu soferii pe care ii intalnesti la tot pasul, ne-am inceput calatoria in imprejurimile Ubud-ului. 

Prima oprire a fost la Pestera elefantului, Goa Gajah. Credinciosii vin aici pentru a-l slavi pe zeul elefant Ganesa, ce alunga spiritele rele. Dupa un drum frumos printre terasele de orez am ajuns la Gunung Kawi, situat pe malul raului Pakerisan, cel mai vechi templu balinez, unde se afla monumentele funerare a regelui Wungsu. Apa raului Pakerisan este considerate sacra. Foarte aproape se afla templul Pura Tirtha Empul -templul sacrei fantani - unde credinciosii vin cu toata familia pentru a participa la ritualul de purificare din bazinele cu apa construite in jurul izvorului sfant la Tampak Siring. La intrarea in temple, credinciosii sunt intampinati de orchestra de gamelon, ritm ce putea fi auzit si in hotel in fundal. Am incheiat prima zi cu Monkey Forest-o padure prin care maimutele circula linistite printre turisti si unde poti vedea Main Temple, Holy Spring Temple, Open Stage, Dragon Stair, Holy Pool. Ziua a doua a inceput cu un frumos spectacol de dans traditional, Barong Dance, a carui tema principala este lupta dintre bine(Barong) si rau(Rangda); dansatorii intra intr-o stare de transa, incercand sa elimine raul, gratios si dramatic, care ne spune povestea stravechii Ramayana. 

Au urmat nesfarsitele campuri de orez de un verde incredibil, canalele de apa populate cu ratuste dolofane, spectaculoasele terase de orez de la Tegallalang, nemultumit fiind pentru ca nu poti surprinde in imagini frumusetea si culoarea locurilor si consolandu-ne cu speranta ca o sa revenim. Am facut o scurta oprire in orasul Mas, la un centru de prelucrare al lemnului, celebru pentru artizanatul din lemn, unde am asistat la procesul de prelucrare. Balinezii sunt oameni foarte muncitori, majoritatea lucrand in centre de prelucrare a lemnului, argintului, ateliere de pictura, textile si turism. Specifice sunt batikul si ikatul-materiale textile vopsite cu culori vii, naturale, decorate cu modele specifice locului, pictatate cu ceara sau pasta de orez. 

Satul Celuk este renumit pentru prelucrarea argintului. Ne-am continuat calatoria cu Pura Taman Ayun-in Mengwi-prea frumoasa gradina, localizata intr-un loc splendid cu copaci si iazuri. Este unul din cele mai atractive locuri de pe insula aflandu-se in mijlocul plantatiilor de orez. Dupa un drum muntos spectaculos am ajuns la cel mai important templu pentru balinezi; este si templul care m-a impresionat cel mai mult-Templul Pura Besakih sau Mother Temple situat la poalele vulcanului Agung, fiind cel mai mare lacas religios din Bali. Numit dupa zeul dragon care se spune ca locuieste in munte, templul este un miracol arhitetectural, vechi de peste 1000 de ani; este un complex de 30 de temple, situat pe 7 terase sapate in munte. E bine de stiut ca in templu nu poti intra fara un sarong propriu, daca nu ai trebuie sa cumperi din bazarul din fata templului, care este foarte scump si fara un ghid. Pana la intrarea in templu, alegi intre a inchiria un scuter sau a merge pe jos ,distanta nefiind foarte mare. Noi am ales scuterul, varianta pe care nu o incercasem pana atunci pe insula. O alta zi, un alt drum ce ne-a incantat privirea. Printre plantatii de orez, de cafea si fructe exotice, culturi de legume si chili, de o frumusete aparte am ajuns la cel mai emblematic templu pentru Bali-Pura Ulan Bratan-Templul de pe ape, situat intr-un cadru natural deosebit, inconjurat de apa, munte, soare si nori. Templul, construit pe lacul Bratan, la altitudinea de 1200 m, in satul Candi Kuning din provincia Bedugul, este dedicat zeului Vishnu, sursa a prosperitatii. Ne-am oprit apoi pentru a vizita plantatiile de cafea –luwak coffee – am urmarit procesul tehnologic si am savurat o ceasca din cea scumpa si rara cafea –Kopi Luwak. 

Rasaritul vazut de pe muntele Batur -vulcan activ- ne-a impresionat prin frumusetea si unicitatea momentului. Dupa trezirea de la ora 2:00, am ajuns la poalele muntelui Batur, dupa o ora si jumatate de mers cu masina, timp in care am dormit cam tot drumul. Dupa o ascensiune ce a inceput prin bezna in jurul orei 3:30 dimineata, mai intai lent,apoi din ce in ce mai greu, dotati cu o lanterna si insotiti de un ghid- un baiat simplu care facea asta in fiecare dimineata in sezonul uscat, de cateva ori pe luna in sezonul ploios. In aceasta bezna nu se vedea decat o lumina serpuitoare formata din lanternele sutelor de oameni, care se intindea pana la baza muntelui. Am ajuns in jurul orei 5:50 in varf (1771 m) unde am servit apoi un mic dejun vulcanic asezati pe o bancuta. Privelistea oferita era senzationala. Momentul aparitiei soarelui de dupa nori, asteptat de sute de oameni, a fost cu totul special, meritand tot efortul din acea dimineata. Ne-am intors incantati la hotel pentru transferul catre Nusa Dua din jurul pranzului nu inainte de a simti aburul cald de la vulcan. 

Dupa amiaza am ajuns la mult asteptatul hotel Grand Hyatt-paradisul pe pamant. Ne-a intrecut cu mult asteptarile prin vegetatia luxurianta si piscinele frumos amenajate in apropierea Oceanului Indian. Ca si cum nu era destul trezitul de la ora doua dimineata, ziua urmatoare ne-am trezit la 4:00 pentru a face o calatorie pentru o zi in Insula Java. Am aterizat, dupa un zbor de o ora, in Yogyakarta, unde ne astepta ghidul nostru Ukhi. Ne-a preluat asistentul sau -soferul-care ne-a condus la Templele Borobudur - cel mai mare templu budist din lume, masurand 34,5m inaltime, ce dateaza din secolul al IX-lea si care a stat ascuns sub straturi de cenusa vulcanica timp de secole, fiind redescoperit in 1814. 

Templul budist Borobudur, este format din 6 platforme patrate, asezate la baza, una pest cealalta, ca o piramida, iar peste aceastea sunt alte trei terase circulare care duc spre varf, in total 9 terase. La ultimul nivel se gasesc 72 de statuete Budha, in interiorul unor „stupa”, ca niste clopote gaurite, in jurul unei stupe mai mare care le domina pe celelalte. Primele trei terase reprezinta viata pe pamant inscriptiile in piatra redand de fapt viata pamanteasca dominata de pasiune si dorinte. Zeci de panouri “povestesc” in imagini mereu acelasi lucru - oamenii buni sunt recompensati cu reincarnarea in forme de viata superioare iar cei rai sunt pedepsiti luand forme inferioare, demonice. Templul are aproape 2.700 de basoreliefuri si 504 statui ale lui Buddha; gravurile sale spun povestea vietii lui Buddha si principiile invataturilor sale, ce duc spre sfera perfectiunii, spre nirvana - raiul budist . Pentru a "citi", trebuie sa treci prin cele noua platforme si sa mergi pe o distanta mai mare de trei kilometri. Templul de afla situat la aproximativ 40 km, la nord-vest de oras. De aici se ajunge usor la vulcanul Merapi. 

Prambanan se afla situat la 17 km de Yogyakarta. A fost construit in 850 d.Hr.si este compus din opt mari sanctuare principale si 250 mai mici, in jurul lor. Impresionante sunt cele trei temple dedicate zeitatilor cheie ale hinduismului: Shiva(47m), Vishnu, Brahma. Acestea au in fata lor trei temple mici dedicate animalelor cu care ei se deplasau, pe peretii templelor fiind sculptata povestea eroului hindus Rama. Configuratia simetrica a complexului simbolizeaza armonia in univers. Un alt interesant templu este Garuda-in apropirea lui Vishu-care spune povestea creaturii jumatate pasare, jumatate om, numita Garuda-pasare mistica in mitologia hinduismului, cu fata alba, corpul auriu, aripi rosii, cu ciocul si aripile unui vultur. Indonezia foloseste pasarea ca simbol al tarii. Am pornit impreuna cu soferul nostru in zona muntoasa. Ne-am oprit pentru a inchiria un jeep, cu care am urcat, prin praf si cenusa vulcanica, in apropierea vulcanului Merapi, un vulcan activ ce a erupt in noiembrie 2010. Mai multe sate au fost rase de pe suprafata pamantului de vulcan devenind intre timp un soi de atractie turistica. Spectacolul este sinistru, case distruse aproape complet, altele ingropate la 5 m sub pamant, sticla curbata, biciclete indoite sub puterea lavei.“Muntele de foc” ,Merapi, ramane in continuare cel mai activ al Indoneziei si in top 10 al planetei. Am fost inca o zi minunata. 

Ne-am relaxat in minunatul nostru hotel dupa doua zile grele dar printre cele mai frumoase, pana la ora pranzului, cealalta parte din zi dedicand-o templelor Pura Luhur Uluwatu si Tanah Lot. Pura Luhur Uluwatu se afla cocotat pe o stanca inalta de 100 m, cu o frumoasa priveliste asupra Oceanului Indian. Trecerea prin portile pazite de idoli care intruchipeaza monstri, reprezinta o purificare. Am continuat drumul spre Tanah Lot, vechi de peste un mileniu, intr-un trafic nebun, cu speranta ca vom mai prinde asfintulul in ultima seara petrecuta pe insula. Am ajuns intr-o multime de oameni cand cerul se colora fumos intr-un rosu-auriu ce incadra ruinele templului. 

A urmat o dimineata superba petrecuta in hotelul nostru-un vis-un paradis,timp in care am multumit Eturiei pentru aceasta vacanta. A fost o vacanta perfecta pana la aeroport, cand am aflat ca toate cursele erau anulate din cauza eruptiei vulcanului Raung, din care ieseau nori de cenusa. Avand sprijinul total al doamnei Simona Hurjui, din partea Agentiei Eturia, aflandu-ne la celelalt capat de lume si pierzand legaturile din Kuala Lumpur, am reusit sa ajungem acasa fara probleme, cu o zi intarziere, dar in siguranta. Multumim inca o data Simonei Hurjui pentru profesionalism si pentru sprijinul acordat in tot acest timp, cea care a facut ca aceasta vacanta sa fie una minunata. 

Cu siguranta voi petrece multe alte vacante de vis alaturi de Eturia! Multumim, de asemenea, si Alexandrei Parvu, din partea agentiei Eturia care ne-a insotit, pentru scurt timp, pana in Singapore. Multumim Ilincai Brihailescu!

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/pers., efectuata in perioada 04.09.2024 - 04.11.2025.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia

 
  Muta ferestra