Impresii Mauritius - noiembrie 2023 Elena

Elena
Impresii Mauritius - noiembrie 2023

Pentru noi (un grup de 3 cupluri cu varste intre 27-30 ani) a fost prima vacanta intr-o destinatie exotica si, de asemenea, si primul zbor atat de lung (10h). Zborul a decurs mai bine decat ne asteptam, au trecut relativ ok orele, dat fiind ca am zburat pe timp de noapte si atmosfera din avion a fost una de relaxare (nu te baga nimeni in seama pentru minim 6h). Inainte plecarii am primit toate informatiile necesare in mapa de calatorie si a ajutat foarte mult sa avem totul prestabilit pentru transferul catre aeroport.

Odata ajunsi in aeroport, am gasit usor locul de intalnire cu reprezentantii agentiei locale, ne-au asteptat cu un zambet larg, voie buna si o mult asteptata apa rece. A fost foarte bine sa avem transferul stabilit prin agentie pentru, ca dupa o calatorie de aproape 14 ore, nu am facut decat sa ne urcam in bus-ul lor si sa mai motaim putin pana la hotel.

De la prima vedere ne-am dat seama ca am ajuns intr-un loc cu totul aparte. Oamenii au acel vibe de insula, sunt mult mai relaxati, mai zambitori, traiesc si se bucura altfel de ceea ce le ofera viata. Hotelul superb (Lagoon Attitude), te simti ca intr-o gradina botanica privata, in jurul tau zeci de specii de pasari pe care nu le-am mai vazut niciodata, poate doar in cartile de specialitate. Am fost primiti cu drag si cu un ceai super racoritor. Camerele erau deja gata pentru noi si am fost fiecare dintre noi insotiti pana la ele. Ne-au dat ei chiar si un aparat de tantari pentru camera, SPF30 era prin zona piscinei mereu si, de asemenea, puteai cumpara de la boutique-ul lor si solutie impotriva ciupiturilor de insecte.

Am ales sa facem excursii pe insula si sa exploram principalele atractii. Pentru asta am colaborat cu agentia partenera si ne-au furnizat toate informatiile necesare, ne-au rezervat tururi pe unde ne-am dorit si ne-au sfatuit cum sa ne bucuram cel mai bine de insula acolo unde era cazul. Am avut norocul sa avem un ghid foarte simpatic si cu simtul umorului. Ne-am distrat si am invatat multe lucruri despre Mauritius, cultura, natura si viata lor de zi cu zi.

Am ales ca intr-o zi sa facem o excursie cu catamaranul prin zona de nord a insulei, aceasta fiind oferita de catre hotel. Am avut posibilitatea sa alegem varianta privata, asa ca am avut experienta doar pentru noi 6. A fost cred ca una dintre cele mai frumoase zile: oceanul albastru care se confunda cu cerul, apa calda, muzica buna, gratar exceptional de bun gatit chiar pe catamaran, sesiuni de snorkeling si (evident) mult rom bun.

Totul a fost minunat, poate mai frumos decat ne-am asteptat. Aveam ceva emotii, cu mancarea, cu insectele, cu oamenii, cu distanta de casa… am simtit ca ne-am teleportat in timp si spatiu intr-un loc magic unde oamenii sunt mai calmi, mancarea este buna (exceptionala peste tot, sincer), tantarii nu-s asa de rai si natura este in largul ei, mai frumoasa ca niciodata.

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/pers., efectuata in perioada 04.09.2024 - 04.11.2025.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia