Ne-am intors din excursia dedicata vizitarii submarinelor din al doilea razboi mondial si nu numai, pe care ati avut amabilitatea sa ne-o planificati in Germania. Atat eu cat si sotia mea, am fost incantati de modul in care ne-ati organizat si aranjat toate micile si marile amanunte necesare bunei ei desfasurari. Prin asta inteleg si modul in care ati reactionat la situatia de forta majora care a aparut odata cu peritonita fiului meu. Ca om care lucreaza intr-o echipa, sunt constient ca toata reorganizarea care a fost necesara v-a generat multe batai de cap.
In alta ordine de idei, programul realizat de dvs s-a bucurat de un succes deosebit atat in randurile colegilor mei, cat si ai sotiei. Desi sunt oameni umblati prin lume, modul in care l-ati intocmit, atat ca formulare cat si pozele alese sa va ilustreze materialul, pentru foarte multi a fost ceva deosebit. Marea majoritate a remarcat si apreciat documentarea perfecta... Asa ca unii dintre cei care l-au citit au fost deosebit de atenti in a-si nota corect si integral numele firmei dvoastra. Ma rog, fiecare are alte dorinte, dar asta veti discuta direct.
In consecinta, va multumim si va suntem recunoscatori pt efortul depus. La anul, cand iarna va deveni doar o amintire, si baietelul nostra va intra in perioada de vacanta, o sa vrem sa revenim pe un traseu asemanator. Evident ca va vom contacta din timp.
PS. In noiembrie voi implini 48 de ani. Visam sa intru intr-un submarin de pe la 10 ani, cand am vazut "20.000 leghe sub mari". Intre timp citisem foarte multe carti si vazusem o multime de filme pe aceasta tema. Desi suna cam poetic, pot spune ca si datorita ajutorului dvoastra, mi-am mai implinit unul din marile vise ale copilariei.