Galapagos - inotand cu leii de mare Daniela Shah

Cand am citit in carti si brosuri ca, ajungand in Galapagos, vei sta atat de aproape de leii de mare, incat, daca vei intinde o mana, vei putea sa-i atingi, mi-am spus: "ei, lasa, ca am mai auzit eu din astea, cu siguranta e o exagerare pentru reclama, hehehe!". 

Ne-am dorit atat de mult sa vedem peisajele enigmatice si viata marina de aici, ca am plecat intr-o calatorie aventuroasa care ne-a purtat prin tinutul uitat de timp al Insulelor Galapagos, printre peisaje vulcanice ireale, cu pasari si animale cu o evolutie contradictorie si unde am trait niste experiente incredibile care ne vor ramane in memorie pentru totdeauna. Am aterizat pe Insula Baltra si, chiar pe pista de aterizare, am vazut prima iguana care parea ca nu tine cont nici de prezenta noastra si nici de cea a uriaselor pasari de otel. Apoi, am avut o calatorie de zece minute pana la Itabaca Cannel, unde ne-am imbarcat pe un vas care ne-a dus pana la Insula Santa Cruz, unde am mai calatorit o ora pana la imbarcarea pe Coral II, vasul de croaziera mic si elegant, cu zece cabine, care ne-a gazduit in aceasta calatorie. Amabilitatea personalului si a ghizilor si experientele neverosimile pe care le-am avut aici m-au facut sa uit de raul de mare din prima seara, cand nici nu am stiut foarte exact cum trebuie procedat in astfel de situatii (de fapt, am stiut, dar mi s-a parut o gluma ca ar fi trebuit sa stau linistita in pat).

In prima zi, am fost pe Insula Santa Cruz si am vizitat Fundatia Darwin. Aici, oamenii pasionati isi dedica intreaga viata protejarii si perpetuarii speciilor pe cale de disparitie din acest ecosistem unic, pe care invazia omului tinde sa il duca la disparitie. Am fost putin dezamagita, intrucat iguanele si testoasele gigant erau tinute in tarcuri - mari, ce-i drept - totusi niste erau tarcuri. M-am gandit si recunosc ca am gresit: „pai asa credeti voi ca protejati natura, inchizand animalele in tarcuri?". Dar, de fapt, aceasta este singura solutie pentru a-l salva, de exemplu, pe Lonesome George, singura testoasa gigant care a supravietuit pe Insula Pinta dupa ce semenii lui au fost vanati de oameni. Ar fi murit, saracul, de inima rea, singur pe o insula pustie, dar aici mai avea in companie doua testoase femele din alte specii cu care, chiar daca nu prea stia ce trebuie sa faca, isi mai petrecea timpul, asteptand ca specia lui sa dispara pentru totdeauna. Se pare totusi ca, la cateva luni dupa vizita noastra, instinctul ancestral si-a spus cuvantul, iar George s-a imperecheat cu una dintre femelele testoase gigant si au fost colectate 13 oua care au fost tinute in incubator, iar, daca vor fi viabile, specia de pe Insula Pinta va supravietui chiar daca nu in formula pura (Bravo, George!). [N.A. - din pacate, in decembrie 2008, toate ouale colectate au fost declarate infertile].

Tot pe acesta insula, in Puerto Ayora, am vazut primele iguane libere si primii lei de mare, cativa pui care ne-au atras, de fapt, la malul marii cu galagia incredibila pe care o faceau, cat o colonie intreaga.

Dupa ce am calatorit toata noaptea, dimineata, vasul s-a oprit in largul Insulei Española (Hood Island), la Suarez Point, iar noi am plecat spre tarm cu o salupa rapida. Din departare, se vedeau pe stancile negre de pe tarm niste pete maronii si m-am gandit cu uimire: „Oare sunt leii de mare?” Pe masura ce ne apropiam de mal, in jurul barcii noastre, au inceput sa apara pui tineri de lei de mare, care au inceput sa se joace intre ei si parca ne imbiau si pe noi sa-i urmam. Eram incantata ca, in sfarsit, incepe sa se contureze peisajul din Galapagos asa cum mi-l imaginam, cu privelistea incredibila a acestor animale marine, unele prezente aici din timpuri imemoriale, inaintea oamenilor. Am debarcat pe insula printre leii de mare care stateau lenesi la soare, iguane marine si iguane terestre, printre crabi si pasari pe care, daca nu erai atent, puteai sa calci din greseala. Aici ar fi trebuit sa vedem si cea mai mare colonie de albatrosi din Galapagos, peste 15.000 de exemplare, dar, fiind sezonul ploios, acestia erau plecati spre zone mai uscate, lasand in urma doar cateva gazde pentru vizitatorii temerari. Pana sa ajungem in Galapagos, nici nu auzisem de Blue-footed Booby, una dintre cele mai renumite atractii ale insulelor, pe langa leii de mare, testoasele gigant si iguanele marine si terestre. Intr-o traducere foarte libera, asta inseamna „prostanacul cu picioare albastre”, o specie mult mai mica de pelican, cu ochii galbeni, o pasare marina care devine foarte docila pe uscat - dupa cum spuneam, daca nu erai atent, ii puteai calca pe labute, pentru ca unele pasari aveau cuiburile chiar pe singura poteca pe care aveai voie sa treci pe insula si nici nu se miscau la vederea calatorilor. Dupa ce ii vezi, intelegi si de ce sunt atat de renumiti: labutele lor au cea mai frumoasa si mai intensa nuanta de albastru pur pe care ti-ai imaginat-o vreodata!

Tot aici, am vazut si multe blowholes, unde ghizii ne-au spus - in gluma - ca traieste specia endemica de iguane zburatoare. De fapt, valurile marii care izbesc malurile cu putere ajung in aceste gauri inguste si apa tasneste ca o fantana arteziana, pana la 30 de metri inaltime. Daca pe marginea gaurii se afla o iguana, aceasta este impinsa in sus cu forta extraordinara a valurilor. De aceea, nici nu mai e permis accesul vizitatorilor in preajma acestor gauri, pentru ca unii mai indrazneti si neatenti, care au stat prea aproape, au fost proiectati direct in apa marii pe crestele stancoase.

Dupa-amiaza, am mers in alt punct al Insulei Española, in Golful Gardner, unde se afla una dintre cele mai mari colonii de lei de mare din Galapagos. Am debarcat direct in apa - pentru a nu tulbura leii, nu este permisa aducerea barcilor la mal. Senzatia pe care am trait-o aici a fost nemaipomenita, pentru ca ghidul a spus ca vom merge printre leii de mare: „Ii vedeti la mal?", iar eu nu vedeam din departare decat plaja larga de coral, intesata cu pietre negre vulcanice si ma intrebam unde sunt leii si cat de departe sunt, de eu nu-i vad? Dar, pe masura ce ne apropiam de mal, priveam fermecata la pietrele care nu mai erau asa de nemiscate si mi-am dat seama ca, de fapt, toate mogaldetele negre erau leii de mare care leneveau la soare, scaldati de valurile blande ale marii. Cand am ajuns pe mal, ne-am strecurat cu greu printre lei pentru a ajunge la zona uscata unde ne puteam lasa bagajele ca sa facem plaja si snorkeling. In acea clipa, leii de mare erau atat de aproape, ca puteai sa-i atingi, desi nu am facut asta niciodata. Ghidul ne-a spus ca, odata atins un leu, intreaga lui familie nu-l mai accepta pentru ca a preluat mirosul de om, iar daca asta se intampla cu un pui, mama lui il lasa sa moara de foame. Aici am stat la soare si ne-am plimbat pe plaja lunga printre leii care nu pareau deloc stingeriti de prezenta noastra si am inteles ce inseamna animalele care nu au frica de oameni - pentru ei, probabil, eram doar o alta specie care traia in prezenta lor si care nu le tulbura existenta. Uneori, daca ne apropiam de o leoaica cu pui, aceasta incepea sa alerge caraghios dupa noi, pe inotatoarele din fata si trebuia sa te indepartezi foarte repede, pentru ca nu vroiai totusi sa afli ce se intampla daca ajunge la tine. Alergau dupa noi uneori si puii cu fetele ghiduse si era clar ca doreau sa se joace. Pe plaja, mai era si leaderul coloniei pe care il recunosteai dupa marime (parea a fi un mascul de 400 de kilograme) si dupa galagia pe care o facea: in timp ce toti leii erau la soare sau la ploaie, ca mai si ploua din cand in cand, acesta nu avea o clipa de liniste, fie alerga pe plaja ca sa-i indeparteze pe cei cu ordine guturale scurte, fie inota cu o viteza incredibila in apa ca sa arate maiestuos ca el este stapanul.

In timp ce faceam snorkeling, am vazut o pisica de mare care mi s-a parut atat de fioroasa, cum nu am mai vazut nicaieri in lume! Capul ei semana mai degraba cu un cap de vultur, iar ce era si mai ciudat era ca parca ne urmarea si venea dupa noi oriunde ne intorceam, asa ca am plecat spre mal, unde toata plaja si marea era stapanita de masculul dominant. Cand m-am oprit aproape de mal, am asistat la o scena incredibila, la care nu stii daca sa razi sau sa te sperii: chiar in fata mea, un alt turist facea snorkeling si, fiind cu capul in apa, nu a observat masculul care se indrepta exact spre el. Nici eu nu stiam ce sa fac, iar scena s-a desfasurat atat de repede, incat nu am avut timp sa reactionez in vreun fel: ciocnirea frontala parea inevitabila. Cred ca, de fapt, leul dorea sa-si manifeste suprematia, iar turistul era singurul care inota mai spre mal, astfel incat trebuia sa afle ca: „plaja si marea de aici sunt ale mele!". Cand leul a fost la cativa centimetri de fata turistului, a cotit brusc, ferindu-l pe acesta cu o mare indemanare si si-a urmat inaintarea vijelioasa. Insa omul s-a ridicat tremurand din apa, marcat de intalnire si, fiind aproape de el, mi-a spus: „though it’s scary to swim with the sea lions!" si nu cred ca a mai intrat in apa in ziua aceea!

Este o senzatie minunata sa te trezesti dimineata si sa ai in fata peisajele incredibile ale acestor insule misterioase, desprinse parca din Jurasic Park, cu varfurile muntilor acoperite mereu de nori si asteptandu-te sa apara in orice clipa, de dupa o colina, un T-Rex sau sa vina in zbor spre corabie un raptor. In acest decor de poveste, leii de mare agatati pe puntea din spatele vasului, nepasatori de prezenta noastra, nici nu mai pareau a fi ceva neobisnuit. Insa, cand se ridica soarele, disparea si magia ceturilor care invaluiau insulele.

In alta zi, am fost pe Insula Floreana, unde ne-am trimis o vedere de la cel mai vechi oficiu postal din lume, care a si ajuns in Romania dupa cateva luni. Tot aici, am ajuns la lacurile putin adanci de pe insula, inconjurate de roci vulcanice mai tinere, de numai 700 de ani vechime, unde sute de flamingo roz superbi faceau cercuri rosiatice in malul gros de pe fundul lacurilor. Am ajuns pe plaja testoaselor gigant, cu nisipurile incredibil de albe, presarate cu roci vulcanice negre si care, in lumina difuza laptoasa, parea desprinsa din filmul „O calatorie spre centrul Pamantului”, de Jules Verne. Dansul de imperechere al testoaselor a adus la tarm cateva exemplare de de un metru si jumatate lungime si astfel am putut vedea de aproape acesti gigantici preistorici care populeaza insulele.

Am ajuns dupa amiaza langa Insula Santa Fe si am oscilat intre a merge intr-o excursie pe mal si una la snorkeling, pe o ploaie cu galeata. Nu imi va parea rau niciodata ca am ales-o pe cea din urma! Experienta pe care am trait-o o vom pastra mereu in suflete pentru a ne mangaia serile de aduceri aminte.

Am plecat cu salupa rapida spre insula si am coborat direct in mare, langa tarmul stancos. La inceput, malurile abrupte care parca nu aveau sfarsit sub apaaproape te faceau sa ai rau de inaltime, dar te obisnuiai repede dupa ce incepeai sa vezi bancurile de pesti uriasi, violeti sau transparenti, insa nu atat de multicolori ca in Maldive; aici pestii aveau ceva din culoarea si asprimea vulcanica a insulelor. Pe malurile stancoase, ca de obicei, erau intinsi la soare leii de mare si nici nu am observat cand au inceput sa apara in jurul nostru - mai intai cativa, apoi tot mai multi, pana ce o intreaga colonie se invartea si inota in jurul nostru in timp ce am inconjurat aproape toata insula inot. Privindu-i pe ceilalti si pe mine sub apa, paream niste pesti mari care inotau caraghios si, probabil, asa si eram pentru leii de mare care faceau adevarate programe artistice in incercarea de a ne arata ca sunt cu mult mai buni decat noi. Spre deosebire de alte animale salbatice care se feresc de prezenta oamenilor, leii de mare veneau atat de aproape si se uitau in ochii mei cu o privire atat de inteligenta, incat pot spune cu siguranta ca nu era doar o intamplare, doar ca nu vorbeau cu cuvinte. Dupa ce te priveau in ochi, parca incercau sa-ti spuna: „uite cat de frumos inot eu, tu poti face asa?" si se avantau in niste piruete maiestre si reveneau sa te intrebe de ce nu te joci cu ei sau de ce nu faci si tu la fel. Te fortau cu ochii lor mari si blanzi sa-i urmaresti cu privirea, sa intri sub apa sau sa te ridici deasupra ei, chiar sa inoti dupa ei pentru a nu pierde conversatia. Si iar reveneau si te priveau in ochi, incat nu puteai sa nu remarci dorinta lor de comunicare, dar si de joaca si incercarea de a elimina bariera dintre specii… iar jocul se relua la nesfarsit. Trebuie sa recunosc ca, pe cat sunt de caraghiosi pe uscat cand se deplaseaza haios pe inotatoarele din fata, pe atat sunt de desavarsiti ca inotatori. Sunt in elementul lor in apa, unde se plimba ca pe autostrada, cu o adevarata arta si cu o precizie de invidiat. Si mi s-a intamplat si mie un eveniment identic cu al turistului din ziua anterioara, cand am vazut un leu de mare urias indreptandu-se frontal spre mine si nu am stiut ce sa fac. Dar mintea mea, dupa ce a analizat situatia in zeci de fractiuni de secunda, mi-a spus sa stau nemiscata si am sa vad ce se intampla, insa vibram din toate incheieturile si toate terminatiile mele nervoase erau in alerta: ma atinge sau nu? Cand a ajuns in dreptul meu, leul a cotit brusc si s-a strecurat sub mine, facandu-ma sa-mi trag pieptul si abdomenul pentru a nu-l atinge! Aproape i-am simtit respiratia si atingerea pielii, atat de aproape a trecut! Iar precizia lui a fost atat de mare, incat nu era nevoie de precautiile mele, nici el nu dorea sa ma atinga, dorea sa-mi arate doar cat este de perfectionist si cat de artistic inoata, apoi si-a continuat drumul nestingherit. A fost o experienta minunata sa inot printre leii de mare, as fi stat acolo toata ziua si noaptea daca nu ar fi dat ghidul semnalul de plecare.

Toate aceste zile sunt tot atatea amintiri de neuitat, luminate de ochii mari si inteligenti ai leilor de mare, legate de impresia puternica pe care o pot lasa in suflete Insulele Galapagos, situate la granita dintre specii si evolutii.