In Bolivia, am ajuns prin lacul Titicaca in zona Copacabana. A fost un traseu minunat si recomand tuturor aceasta metoda. Minicroaziera care face aceste trazee ofera confortul necesar si mesele corespunzatoare in timpul calatoriei, iar natura iti ofera un peisaj minunat.
Orasul vizitat a fost la Paz si m-a impresionat pentru transportul public stabilit in zona, alcatuit din telecabine care ajung in tot orasul. Este un sistem foarte bine pregatit si pentru altitudinea unde se afla orasul (3.800 - 4.100 de metri) si cred ca este cea mai buna solutie.
Recomandarile mele pentru La Paz sunt:
- Vizitarea centrului vechi al orasului
- Vizitarea strazii Jaen
- Vizitarea Vaii Lunii
- Vizitarea sitului arheologic Tiwanaku
- O vizita la cafeneaua Typica
- Plimbare cu Telecabina (Traseu verde si galben)
Pentru a vizita Bolivia, este important sa ai in vedere ca trebuie sa iei in calcul altitudinea ridicata a orasului si faptul ca oxigenul este rarefiat. Este greu sa te adaptezi, insa merita acest sacrificiu pentru ca tara are foarte multe obiective turistice care merita vizitate. Eu nu am putut ajunge la Poarta Soarelui, insa doar pentru acest obiectiv m-as intoarce oricand in La Paz, Bolivia.