Stiti vorba aceea care mie imi place tare mult, dar care ma si amuza copios? "Calatorului ii sade bine cu drumul". Iar "drumul" m-a adus de data aceasta pana in Nepal.
Am aterizat pe aeroportul International Tribhuvan intr-o dimineata destul de calda de august. Pentru ca veneam din Delhi, clima aici s-a dovedit mult mai prietenoasa. Spre bucuria tuturor, formalitatile de obtinere a vizei turistice nu dureaza mai mult de 30 de minute. Turistii vin din ce in ce mai multi in aceasta tara al carui nume nu ai cum sa nu-l asociezi imediat cu cel mai inalt varf montan din lume - Muntele Everest (sau Chomolungma), care masoara 8.848 de metri altitudine. Am aflat ulterior ca aici se regasesc primele cele mai inalte 8 varfuri montane, pe care am avut ocazia sa le si zaresc dintr-un avion de mici dimensiuni - zbor despre care promit sa va povestesc mai jos.
Am pornit cu o doza mare de curiozitate, alaturi de un grup de oameni minunati, in descoperirea acestei tari, nu atat de cunoscuta precum vecinele sale India sau China. Ei bine, in Nepal, o parte din turisti vin pentru templele hinduse, pagode si stupe, iar o alta parte vin pentru lantul muntos Himalaya. Iar drumul pana la acestia nu este tocmai usor. Exista insa variante pentru toata lumea. Amatorii de expeditii alpine pot intalni obiective si la 6.500 m altitudine, in timp ce curajosii se pot aventura pana la gigantii de peste 8.000 m. Ce varianta am ales noi? E usor de ghicit ca nu eram tocmai pregatiti pentru a cuceri varfurile montane, dar nici nu puteam sa ajungem pana in Nepal fara sa zburam in apropierea lor. Zis si facut! Am rezervat bilete pentru un zbor de survol cu Yeti Airlines. Prin fereastra aeronavei, ajutati de insotitoarele de bord, am putut identifica (si fotografia) unele dintre cele mai inalte varfuri din lantul muntos Himalaya. Varful Everest l-am putut zari chiar din cabina pilotului, lucru cu adevarat inedit pentru mine. As fi vrut sa fim mai aproape de gigantul mereu alb, insa cred ca aceasta onoare este rezervata celor care pornesc de la baza serpasilor. Zborul dureaza aproximativ 50 de minute si spre sfarsit am ciocnit un pahar de sampanie pentru a marca momentul in care am fost in cel mai apropiat punct de Everest. Am primit chiar si diplome pentru a ne mandri pe viitor ca am putut admira acel varf muntos la care multi inca viseaza.
Ce stiam pana atunci despre Nepal? Informatii demografice sau geografice, date istorice, curiozitati si chiar travel-tipsuri pe care le citesti in ghidurile de calatorie inainte de a pleca in vacanta. Insa nimic din toate cele citite nu pot descrie starea pe care ti-o transmit aceste locuri. Pentru mine trairile din aceasta scurta vacanta au fost caracterizate de liniste si impacare. Poate am imprumutat din chipurile senine ale locuitorilor care se multumeau cu putinul avut. Poate am inteles ca poti trece peste orice daca ai credinta, asa cum nepalezii au trecut peste semnele lasate de cutremur si au inceput cu mainile goale sa-si recladeasca locuintele, fara sa se planga, ba chiar mai mult decat atat sa zambeasca trecatorilor sau sa le faca cu mana in semn de “bun venit!”. Atunci cand ajungi sa te amesteci printre cele 30 de milioane de locuitori, sa-i auzi vorbind in nepaleza (sau intr-unul dintre cele 100 de dialecte), sa te asezi pe treptele unei pagode si sa urmaresti localnicii, sa te plimbi pe strazile prafuite care seara dupa o anumita ora raman fara curent electric, sa gusti din mancarea traditionala preparata si sa asculti cantece locale in Piata Durbare Square din Kathmandu, poti sa declari ca ai reusit sa descoperi o mica parte din Nepal. Kathmandu, capitala Nepalului si de asemenea cel mai mare oras din Nepal este situat la altitudinea de doar 1.300 m. Chiar daca in urma cutremurului din 2015 o parte din pagode au suferit stricaciuni, orasul este luat cu asalt de turisti dornici de a descoperi cultura nepaleza.
Poti alege sa admiri piata Patan Durbar de pe terasa unui bar construit pe acoperisul unei case, sa inveti cum sa negociezi in micile targuri locale sau sa faci o plimbare cu ricsa pe stradutele inguste si aglomerate sau chiar sa te aventurezi in Thamel sa cumperi articole sportive sau suveniruri, Kathamandu ramane o destinatie care ofera experiente turistilor dornici de necunoscut. Un alt loc plin de traditii, unde Budismul si Hinduismul sunt o parte importanta din viata de zi cu zi a poporului nepalez si unde poti admira arhitectura faimoaselor pagode, este Brakhtapur (sau Locul celor devotati), situat la doar 13 km de capitala. Acesta, impreuna cu Kathmandu si orasul Lalitpur (supranumit Orasul frumusetii) formeaza Valea Kathmandu. Ati vrea sa stiti de ce se numeste Lilitpur “Orasul frumusetii”? Singura cale prin care puteti afla este sa mergeti acolo.